5:13 pm - Tuesday April 19, 7110

Monthly Archives: June 2012

Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt va fi închis definitiv circulaţiei auto

Începând din această vară, Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt din municipiul Iaşi va fi inchis definitiv circulaţiei auto, urmând să fie transformat în zona pietonală. Lucrările de transformare a principalei artere de circulaţie din municipiu în zonă pietonală au fost incluse în cadrul unui proiect mai amplu, care vizează reabilitarea centrului Iaşilor, finanţat cu fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană., prin Programul Operaţional Regional...

Începând de sâmbătă, 16 iunie, se întrerupe circulaţia tramvaielor în Copou

La sfârşitul acestei săptămâni, municipalitatea ieşeană va demara lucrările de înlocuire a liniilor de tramvai de pe strada Gavril Muzicescu, din dreptul staţiei de tramvai din Fundaţie şi până în dreptul Colegiului Naţional , acestea fiind incluse în proiectul european „Dezvoltare reţea rutieră în zona culturală, istorică şi turistică a municipiului Iaşi“. Ca urmare a acestui lucru, circulaţia tramvaielor de pe traseele nr. 1 şi 13 va...

Primarul Gheorghe Nichita este nemulţumit de stadiul lucrărilor din Copou

În urma vizitei pe care a efectuat-o în această săptămână pe şantierul din Copou, primarul Gheorghe Nichita a cerut reprezentaţilor firmelor de construcţii care lucrează în zona Agronomie – Rond Breazu ca lucrările la infrastructura rutieră să se desfăşoare conform graficului stabilit la semnarea contractului. Edilul-şef s-a arătat nemulţumit de ritmul lucrărilor executate de SC Vega 93 SA Galaţi şi pentru faptul că sunt multe tronsoane din...

La Folie Cafe & Boulangerie, o cafenea unică în Moldova, s-a deschis în Palas Mall

La Folie Cafe & Boulangerie este un spaţiu altfel, deosebit de primitor prin atmosfera călduroasă şi familiară, locul celor care doresc să se simtă cu adevărat ca acasă. Recent inaugurată şi amplasată în Palas Mall, spre esplanada Teatrului „Luceafărul”, cafeneaua are – inedit – un „croissant shop”, denumit în limba franceză boulangerie. În meniu sunt şi specialităţi dulci şi sărate în combinaţii surprinzătoare, după reţete...

Vânătorii de antichități, la ERA Park

Vanatorii de Antichitati, targul cu vanzare, unul dintre cele mai iubite evenimente organizate in mod periodic la ERA Park, va avea loc in acest weekend in cadrul Centrului Comercial. Astfel, de vineri pana duminica, 15 – 17 iunie, vizitatorii ERA Park vor putea admira si cumpara sute de produse expuse in cadrul targului. Printre acestea se numara bijuterii de argint, aur sau platina, decoratiuni, tablouri, icoane, colectii de numismatica, monede, bacnote, ceasuri...

Directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară a fost suspendat din funcție

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a decis prin ordin al directorului general, suspendarea contractului individual de muncă al dnei Narciza Nedelcu și totodată suspendarea acesteia din funcția de director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, începând cu data de 14 iunie 2012. ca urmare a plângerii penale  nr. 8584 din 13 iunie 2012 formulată de ANCPI împotriva acesteia. Ca efect al suspendării contractului...

Ieşenii din cartierele Dacia, Canta şi Păcurari nu vor avea joi, 14 iunie, apă potabilă

În scopul efectuării unor lucrări de întreţinere curentă a pompelor din cadrul staţiei de pompare Băncilă, joi 14 iunie 2012, între orele 8,00 – 16,00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către clienţii de la blocurile mai înalte de P+4 din cartierele Dacia, Canta, Păcurari, Păcureţ, cât şi pentru clienţii din Valea Lupului. În vederea evitării efectelor negative cauzate de lipsa apei, APAVITAL SA Iaşi roagă consumatorii afectaţi să-şi...

Canicula a făcut primele victime la Iaşi

Odată cu creşterea temperaturilor, în ultimele zile, tot mai mulţi ieşeni au ajuns la spital, acuzând probleme cauzate de caniculă. După cum a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar urgenţe în cadrul Secţiei exterioare Copou a Spitalului Clinic “Sfântul Spiridon” din Iaşi, numai în ziua de miercuri, 13 iunie, trei persoane au ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor, după ce li s-a făcut rău pe stradă, ca urmare a căldurii excesive. “Este ...

Iaşul, gazda celei de-a XVI-a ediţii a Conferinţei Internaţionale „Inventica 2012”

În Aula Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi a avut loc miercuri, 13 iunie, deschiderea oficială a celei de-a XVI-a ediţii a Conferinţei Internaţionale „Inventica 2012”, manifestare care reuneşte, în acest an, peste o sută de inventatori din opt ţări ale lumii, printre care România, Polonia, Canada, SUA, Italia, Norvegia şi Republica Moldova. La ceremonia de deschidere au fost prezenţi, printre alţii, subprefectul judeţului Iaşi,...

Concursurile pentru ocuparea posturilor în învăţământul superior de stat au fost deblocate

Guvernul României a aprobat în şedinţa de miercuri, 13 iunie, o hotărâre privind aprobarea scoaterii la concurs în anul 2012 a posturilor didactice şi de cercetare vacante din instituţiile de învăţământ superior de stat. Astfel, universităţile de stat vor putea organiza concursuri în vederea ocupării posturilor didactice şi de cercetare vacante, posturi blocate începând cu anul 2009, decizie care a condus în ultimii trei ani la un deficit de cadre...
;