5:13 pm - Monday April 19, 9334

Monthly Archives: January 2013

În luna noiembrie 2012, Iașul a fost vizitat de mai puțin turiști

În luna noiembrie 2012, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din județul Iași au înregistrat o scădere de 0,5%, iar înnoptările au înregistrat o creştere de 3,2%. Astfel, potrivit datelor Direcției Județene de Statistică (DJS), în perioada 1.I-30.XI.2012, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2011, sosirile turiștilor în județul Iași au înregistrat o creştere...

CJ a găsit terenul pe care va fi construit primul parc industrial din județ

Întrunit în ședință extraordinară, plenul Consiliului Local (CL) al comunei Miroslava a aprobat marți, 15 ianuarie, trecerea în patrimoniul Consiliului Judeţean a unei suprafețe de 140 de hectare de teren de pe raza acestei localități. La finalul şedinţei, la care a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, acesta a precizat că decizia luată de consilieri este una ”deosebit de importantă” pentru viitorul...

Fotbaliștii de la CSMS Iași au plecat în primul cantonament al iernii

Lotul prim divizionarei de fotbal CSMS Iași a plecat marți, 15 ianuarie, în primul stagiu de pregătire al iernii, de la Slănic Moldova, acolo unde, timp de zece zile, elevii antrenorului Liviu Ciobotariu urmează să-și ”încarce bateriile” în vederea disputelor importante din retur, care au ca miză menținerea formației din Copou în elită. În autocarul care a avut ca destinație binecunoscuta stațiune balneoclimaterică din județul Bacău au urcat...

Recital extraordinar de poezii eminesciene la Palas Mall

În organizarea Consiliului Județean (CJ), duminică, 20 ianuarie, la Atrium Palas, ieșenii sunt invitați să participe la un recital extraordinar de poezie din lirica eminesciană, susținut de actorul Ion Caramitru și poetul Nicolae Prelipceanu, câștigătorul Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” din acest an.  Începând cu ora 19.00, sub titlul ”Trecut-au anii”, cei doi protagoniști vor recita timp de două ore versuri din cele mai cunoscute...

Cea de-a XIV-a ediție a Concursului ”Floare albastră”, organizat de Liceul Teoretic ”Nicolina”

Cu ocazia aniversării a 163 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, Liceul Tehonologic „Nicolina” Iași a organizat marți, 15 ianuarie, la Ateneul Tătărași,  cea de-a XIV-a ediție a Concursului județean de interpretare din lirica eminesciană „Floare albastră”. Inițiat în anul 2000 de către profesorul de limba și literatura română, regretatul V. Livovschi, ca un eveniment la nivelul școlii, concursul a devenit o tradiție între manifestările...

Andrei Marga a inaugurat, la Iași, filiala Moldova a ICR

În prezența președintelui Institutului Cultural Român (ICR), Andrei Marga, a vicepreședintelui Horia Gârbea și a secretarului general Nicolae Brânză, la Iași a avut loc luni, 14 ianuarie, inaugurarea oficială a sediului filialei locale a acestei instituții, situat în Casa cu Absidă (sediul Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iași), de pe strada Grigore Ureche nr. 7. La eveniment au fost prezenți, de asemenea, pe lângă scriitori și artiști...

Modificări în programul de lucru cu publicul la Serviciul de Înmatriculări Auto

Programul cu publicul de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Iași va fi modificat în zilele de 16, 17 şi 18 ianuarie. Astfel, în cele trei zile nu se vor putea face programări pentru examinarea în vederea obţinerii permisului de conducere. Celelalte activităţi din cadrul serviciului se vor desfăşura după programul normal. ”De pe data de 19 ianuarie se vor putea face şi programări pentru examinarea...

Numărul salariaților din județul Iași, în ușoară creștere

Efectivul de salariaţi din judeţul Iaşi la data de 30 noiembrie 2012 a fost de 146.763 persoane, în creştere cu 641 persoane (+0,4%) faţă de luna corespunzătoare din anul 2011 şi cu 21 persoane, comparativ cu luna octombrie 2012. Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică (DJS), în luna noiembrie 2012, câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Iaşi a fost de 1.995 lei (+9,1% faţă de luna noiembrie 2011), iar cel mediu net de 1.453 lei...

Manifesări organizate la Iași cu prilejul aniversării a 163 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

La aniversarea celor 163 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, marți, 15 ianuarie, la Teiul din Copou care poartă numele poetului va avea loc o manifestare cultural-artistică susținută de elevii Colegiului ”Garabet Ibrăileanu”. Evenimentul, organizat de Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a municipiului Iași, va începe la ora 10.30, cu un recital de poezie din opera poetului-nepereche al românilor. Un alt recital de poezie va fi oferit, începând...

Cristian Adomniței s-a întâlnit cu producătorii agricoli din Târgu Frumos

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniței, s-a întâlnit vineri, 11 ianuarie, cu membrii Asociaţiei ,,Ecoleg” Târgu Frumos. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură a Comunităţii Ruşilor Lipoveni din localitate.  Potrivit Biroului de presă al CJ, întâlnirea a reprezentat o continuare a discuţiilor iniţiate de către preşedintele Consiliului Judeţean în urmă cu două luni, în cadrul proiectului „Sprijin pentru organizarea...
;