7:22 am - Friday September 22, 2017

Monthly Archives: April 2013

Premiile revistei ”Convorbiri literare” – ediția a XVII-a

La sfârșitul săptămânii trecute, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași a avut loc decernarea premiilor revistei ”Convorbiri literare” – ediția a XVII-a.  Evenimentul a încheiat ediția din acest an a Zilelor revistei ”Convorbiri literare”, manifestare care s-a desfășurat în perioada 25-26 aprilie, la care au participat peste o sută de scriitori și poeți din Franţa, Germania, Republica Moldova, Ucraina, Tunisia şi România. Juriul alcătuit...

Un nou proiect de dezvoltare urbană, implementat de Primăria municipiului Iași cu fonduri europene nerambursabile

Municipiul Iaşi, prin Direcţia Dezvoltare şi Proiecte Europene, este partener în proiectul „RE-Block – Model eficient şi multiplicabil de sisteme inovative”, care va fi finanţat prin intermediul programului URBACT II. Contractul de finanţare cu Uniunea Europeana – Secretariatul Comisiei Europene Programul URBACT II pentru proiectul „RE-Block – Model eficient şi multiplicabil de sisteme inovative”, cu un buget total de 699.970,00 euro, din care...

Fără mici și bere, în acest an, de 1 Mai

În acest an, de 1 Mai, PSD nu va organiza la Iași nicio serbare câmpenească, prin care ”Ziua Internațională a Muncii” să fie sărbătorită cu mici și bere, așa cum se întâmpla în anii trecuți. Explicația, dată de președintele Organizației Municipale a PSD, viceprimarul Mihai Chirica, este una cât se poate de simplă și anume că, în acest an, ziua de 1 Mai cade în Săptămâna Patimilor, motiv pentru care nu este ”creștinesc” ca ea să...

Târg tradițional de Paște la Iulius Mall

În aşteptarea Sărbătorilor Pascale, Iulius Mall Iaşi îi invită pe ieşeni şi nu numai la un târg special, încărcat cu spiritualitate. ”Târgul Tradiţional de Paşte” reuneşte meşterii populari din zona Moldovei, care vor expune crâmpeie din arta stămoşească. Astfel, în perioada 1 – 3 mai 2013, clienţii Iulius Mall vor îmbina cumpărăturile pentru Paşte cu o incursiune printre simbolurile pascale. Participanţii la târg îi vor...

Ștrandul Municipal se deschide oficial pe 15 mai

Ștrandul Municipal din Iași se va deschide oficial, în acest an, în jurul datei de 15 mai, a anunțat luni, 29 aprilie, într-o conferință de presă, viceprimarul Mihai Chirica. Acesta a precizat că în acest moment sunt îndeplinite toate condițiiile pentru deschiderea ștrandului, mai puțin umplerea bazinelor, având în vedere temperaturile relativ scăzute din timpul nopții, care nu permit, deocamdată, o încălzire suficientă a apei pe timpul zilei....

Primăria începe dezinsecția zonelor de agrement din municipiu

Începând de marți, 30 aprilie, Primăria municipiului Iași declanșează acțiunea de larvicizare şi dezinsecţie a zonelor de agrement din oraș. Potrivit viceprimarului Mihai Chirica, primele zone care vor intra în vizorul firmelor de dezinsecție sunt cele de la Ciric, C.A. Rosetti, Cetățuia, Galata și Grădina Botanică, urmând ca acțiunea să se extindă și în cartiere, după Sărbătorile de Paște. Mihai Chirica a spus că valoarea totală a acțiunii...

Ca și retrogradați: CSMS Iași – FC Brașov 1-2 (1-1)

Înlocuirea lui Liviu Ciobotariu cu Sorin Cârțu la cârma formației din Dealul Copoului nu a adus niciun plus în jocul practicat de Onofraș&Comp., CSMS Iași pierzând, din nou, luni seară, cu scorul de 1-2 (1-1), pe teren propriu, în fața lui FC Brașov, diminuându-și, practic, și ultima șansă de a evolua și de la anul în Liga 1.  Deși au început curajos jocul, reușind să deschidă relativ repede scorul, prin Pătulea, în min. 19, după o centrare...

Program redus la tonetele RATP

Succesul vânzării biletelor de călătorie prin intermediul automatelor amplasate în staţii a dus la reducerea programului de lucru la tonetele Regiei Autonome de Transport Public (RATP), anunță reprezentanții Primăriei. Potrivit acestora, finalizarea programului de amplasare a automatelor pentru bilete RATP a dus la reducerea timpului de lucru la tonetele tradiţionale. Ca urmare a acestui lucru, începând din această săptămână, în zilele de sâmbătă,...

Dezbatere pe tema vieții alături de un copil cu deficiențe, organizată de femeile social democrate la Târgu Frumos

Femeile social democrate din județul Iași au participat sâmbătă, 27 aprilie, în  Sala Mare a Primăriei din Târgu Frumos, la evenimentul intitulat “Diferențele care ne apropie”, o dezbatere pe tema vieții alături de un copil cu deficienţe.  Dezbaterea, moderată de Mihaela Ivancia, președintele Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) Iași, a fost consecința discuțiilor purtate de Petronela Cîtea, vicepreședintele OFSD pe colegiul 4, cu...

Primăria va premia și în acest an cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă

În vederea definitivării listei cu familiile ce urmează să fie premiate în acest an cu ocazia ”Zilei Internaţionale a Familiei”, care se sărbătorește pe data de 15 mai, Primăria municipiului Iași aduce la cunoștința cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, au domiciliul stabil în municipiul Iaşi şi nu au mai beneficiat în trecut de acest premiu să se adreseze Serviciului de Stare Civilă Iaşi sau centrelor de cartier...
;