Monthly Archives: July 2014

Festival Internațional de Muzică pentru copii și adolescenți, în week-end, în Parcul Palas

Primul week-end al lunii august va aduce multă distracţie clienţilor Palas. Festival internaţional de muzică, atelier de gătit pentru prichindei, teatru de păpuşi şi altele sunt incluse pe lista evenimentelor pregătite de ansamblul urbanistic din inima Iaşului. Timp de trei zile, în perioada 1 – 3 august 2014, pe scena amplasată în parcul Palas va avea loc cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică pentru Copii şi Adolescenţi...

Lucrările la interiorul Pasajului de la Fundație vor fi finalizate în prima decadă a lunii august

Lucrările la interiorul pasajului de la Fundație vor fi finalizate în prima decadă a lunii august, după care se va trece la efectuarea manoperei care ţine de aspectul arhitectural al obiectivului. Afirmația aparține viceprimarului Mihai Chirica, care a precizat că faza finală a lucrărilor de interior a fost atinsă, constructorul urmând să părăsească pasajul imediat după ce termină operaţiunile de betonare. Locul constructorilor va fi luat de cei...

Un nou șantier va fi deschis la Iași în luna august

Începând din luna august, la Iași va fi deschis un nou șantier, în cadrul proiectului european care prevede regenerarea urbană a axei culturale a municipiului. Astfel, lucrările au în vedere reabilitarea și modernizarea străzii Lăpuşneanu, parcului ”Mitocul Maicii Domnului”, esplanada dintre strada Independenţei şi Piaţa Unirii, dar şi pasajul pietonal subteran din zonă. După cum a declarat vicepriamrul Mihai Chirica, cele mai importante lucrări...

Iașul găzduiește Campionatul Național Școlar de Canotaj

Conform calendarului competiţiilor sportive școlare, elaborat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) pentru anul şcolar 2013-2014, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Iaşi organizează în perioada 11-13 august etapa finală a Campionatului Național Școlar de Canotaj, competiţie adresată elevilor-sportivi legitimaţi la unităţile de învăţământ cu program sportiv integrat şi suplimentar. La concurs sunt aşteptaţi 190 de sportivi şi antrenori de...

Patru elevi ieșeni, calificați la Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori

Patru elevi ieșeni, respectiv Tudor Cristian Cozma, din clasa a VIII-a, și de Cristiana Dana Diaconu, de la ambii în clasa a IX-a la Colegiul Național “Emil Racoviță” din Iași, alături de Irina Mădălina Strugaru și Dragoș Mihai Olteanu, ambii în clasa a VIII-a la Colegiul Național Iași vor concura în intervalul 3-7 august 2014, la Târgoviște, la Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori, la disciplinele chimie, fizică și biologie....

Noi căi de promovare și dezvoltare a agriculturii ieșene

La data de 5 august 2014, începând cu ora 10.00, în Sala Galbenă a Prefecturii Județului Iași va avea loc evenimentul intitulat ”Noi căi de promovare și dezvoltare a agriculturii ieșene”, manifestare organizată de Camera Agricolă Județeană Iași. Evenimentul  își propune facilitarea contactelor dintre reprezentanți ai agricultorilor din județul Iași și furnizorii de utilaje, produse sau servicii pentru agricultură. La această întâlnire vor...

„Tata are copilot”. Întreceri cu mașini teleghidate la Iulius Mall

Iulius Mall Iaşi îi invită pe copii şi pe părinţi să se distreze împreună, demonstrându-şi, totodată, măiestria în curse cu maşini teleghidate. Ineditul concurs „Tata are copilot” va începe pe 3 august 2014, la ora 11.00, şi va avea loc în fiecare duminică a lunii lui Gustar. Finala, la care vor participa cele mai bune trei echipe ale fiecărei etape, este programată pe 24 august. Doritorii se pot înscrie la Centrul Info Iulius Mall, echipele...

Tot mai mulți ieșeni primesc înapoi banii plătiți în plus la încălzire

Echipele mixte ale Primăriei municipiului Iași și Dalkia Termo Iași, sprijinite de reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice (ANRSC) au continuat activitatea de control, verificare și revenire în legalitate desfășurată la asociațiile care au repartizat ilegal costurile în sezonul de încălzire 2013-2014. În urma acestor acțiuni, tot mai mulți ieșeni își primesc înapoi banii pe care i-au plătit în plus la...

Elevi ieșeni, medaliați la Concursul internațional de matematică KIMC 2014, desfășurat la Daejon (Coreea de Sud)

Rezultatele excelente obținute de elevii ieșeni la ediția din acest an a Concursului internațional de matematică, desfășurat la Daejon (Coreea de Sud). Astfel, Vlad Tuchiluș a obținut medalia de bronz, în timp ce Robert Antohi a obținut mențiune la secțiunea Key Stage III (elevi până la clasa a X-a), deși primul elev a depășit cu doar două săptămâni limita de vârstă pentru Key Stage II, iar cel de-al doilea are încă vârsta pentru...

Masă rotundă privind accesul tinerilor pe piața muncii

În cadrul proiectului ”Youth in Work”, implementat de Centrul de Dezvoltare Socială Iași împreună cu partenerii din Italia, marți, 29 iulie, a fost organizată masa rotundă cu tema ”Măsuri utile pentru fluidizarea accesului tinerilor pe piața muncii”. La eveniment au participat, pe lângă cei direct implicați în implementarea proiectului – coordonatori și beneficiari deopotrivă – reprezentanți ai autorităților locale, ai ONG-urilor,...
;