Monthly Archives: February 2015

Bugetul Iașului, cu peste 11% mai generos decât cel de anul trecut

Întruniți în ședință extraordinară, consilierii locali au aprobat vineri, 13 februarie, cu unanimitate de voturi, bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului Iași pe anul 2015. Acesta este în valoare de 1.241 milioane de lei, cu 11,3% mai mare decât cel de anul trecut. Potrivit primarului Gheorghe Nichita, bugetul general al orașului pe anul în curs este împărțit în două componente și anume: o componentă, în valoare de 618,2 milioane de lei,...

Circulația pe stradela Sfântul Andrei, deschisă până la sfârșitul acestei luni

Până la sfârşitul acestei luni va fi deschisă circulaţiei stradela care face legătura dintre str. Palat şi pod Cantemir, reglementările de trafic urmând să fie stabilite în aceste zile, după o analiză cu reprezentanții Poliţiei Rutiere. După cum au precizat reprezentanții Primăriei, cel mai probabil, noua arteră va fi rezervată sensului dinspre Centru spre Bulevardul Dimitrie Cantemir, intersecţia cu strada Palat urmând a fi semaforizată. Stradela...

Numărul turiștilor care vizitează Iașul, în creștere față de anul trecut

În luna decembrie 2014, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din județul Iași au înregistrat o creştere de 27,5%, iar înnoptările de 15,3%. În anul 2014, comparativ cu anul 2013, sosirile au înregistrat o creştere de 7,8%, iar înnoptările de 10,5%, durata medie a şederii fiind de asemenea în creștere, de la 1,94 zile la 1,99 zile. Sosirile înregistrate în structurile...

Guvernul vrea să taxeze de trei ori mai mult decât media europeană editarea de carte

Editura Polirom își exprimă îngrijorarea cu privire la noul proiect de lege, dezbătut în Comisia de cultură a Camerei Deputaților, privind introducerea timbrul cultural, care urmează să înlocuiască Legea nr. 35/1994. ”Am luat cunoștință cu îngrijorare despre noul proiect de lege dezbătut în comisia de specialitate a Camerei Deputatilor privind timbrul cultural, proiect menit să înlocuiască legea nr. 35/1994. Ingrijorarea noastră nu privește...

ANTIBIOTICE SA Iași a raportat o creștere cu 7,8% a profitului brut

Rezultatele financiare preliminate aferente anului 2014, întocmite potrivit Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară IFRS şi comunicate Bursei de Valori Bucureşti, confirmă trendul ascendent  pe care Antibiotice l-a parcurs în ultimii ani. Evoluţia pozitivă a companiei s-a datorat atât investiţiilor cât şi gestionării corecte a costurilor de operare, creşterii rentabilităţii produselor, precum şi majorării nivelului de profitabilitate...

Victorie în ultimul meci de pregătire din Antalya: CSMS Iași – Cernomoreț Odessa 1-0 (1-0)

În ultimul meci al stagiului de pregătire din Antalya, CSMS Iași a învins joi, 12 februarie, cu scorul de 2-0 (1-0), formația Cernomoreț Odessa (Ucraina). Golul echipei ieșene a fost înscris de juniorul Alexandru Boiciuc, în min. 20. Antrenorul Nicolo Napoli a început partida cu următorul ”11”:  Grahovac (Caparco) – Voicu, Mihalache (Markovic), Plămadă, Țigănașu – Ciucur, Crețu, Enescu, Bole – Onduku, Boiciuc. În repriza a doua au mai...

Manifestări organizate la Iași cu prilejul aniversării a 80 de ani de la nașterea poetului Grigore Vieru

Vineri, 13 februarie, începând cu ora 13.00, la bustul poetului Griogore Vieru, din Parcul Copou, Consulatul Republicii Moldova la Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, Casa de Cultură a Municipiului Iaşi “Mihai Ursachi” şi Garnizoana Iaşi organizează o serie de manifestări ocazionate de împlinirea a 80 de ani de la naşterea poetului. Vor participa, în calitate de invitaţi de onoare, fiul poetului, Călin Vieru, poeţii Nicolae Dabija...

Ajutor specializat gratuit pentru ieșenii cu probleme legate de jocurile de noroc

Persoanele cu probleme legate de jocuri de noroc din regiunea Moldovei pot beneficia de ajutor specializat gratuit, prin intermediul programului “Joc Responsabil”. Psihologul Cristian Petrescu, din Iaşi, s-a alăturat echipei de specialişti a proiectului şi oferă consiliere şi îndrumare celor ce au nevoie.  Astfel, cei ce simtc ă au depăşit limita divertismentului sau membri ai familiilor acestora pot apela la serviciile programului “Joc Responsabil”,...

Evenimente dedicate dragostei și campionat de dans pentru copii, în week-end, la Palas Mall

Week-end-ul dedicat iubirii va aduce la Palas numeroase motive pentru zâmbete: târguri pentru îndrăgostiţi, premii dulci, emisiune cu Paula Seling & Ovi, concursuri antrenante şi campionat naţional de dans pentru copii. Amorezii care doresc să îşi impresioneze partenerul de cuplu cu un dar romantic sunt invitaţi la Târgul de Valentine’s Day, care are loc până duminică, la etajul întâi al Atriumului. Dulciuri delicioase, delicatese din ciocolată,...

E.ON Distribuţie România S.A.

E.ON Distribuţie România S.A. Cod fiscal/CUI: 10976687 Nr. Înregistrare Registrul Comerţului: RO J 26/326/08.06.2000 Capital social subscris şi vărsat: RON 773.257.777,5 Sediul central: Mureş, Tîrgu Mureş, Piaţa Trandafirilor, Nr. 21, 540049 Fax: +40 265 26 04 18 E-Mail: office.edro@eon-romania.ro, web: http://www.eon-gaz-distributie.ro/ Numere de urgenţă 0265 20 09 28 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului...
;