Monthly Archives: October 2015

Sărbătorile Iașului 2015 – Programul zilei de joi, 15 octombrie

Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta Liturghie orele 7.00 – 11.30, Catedrala Mitropolitană Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei Târgul de Toamnă orele 8.00 – 22.00, Esplanada Costache Negri, Hala Centrală, Str. Palat, Esplanada Cub, Str. Sarmisegetuza Organizator: Primăria Municipiului Iaşi Cupa „Sărbătorile Iaşului” la gimnastică ritmică ora 10.00, Sala de gimnastică „Anghel Saligny” Iaşi Organizatori: DJST Iaşi, AJ Gimnastică...

SUBWAY® aniversează trei ani de prezență în Palas, cu o ofertă de 1+1 gratuit

SUBWAY®, cel mai mare lanţ de restaurante cu servire rapidă din lume, sărbătoreşte trei ani de prezență în zona de nord – est a României, în ansamblul Palas din Iași. Pentru a marca aniversarea, restaurantul, care a devenit un reper pentru ieșeni și nu numai, vine în întâmpinarea clienților săi cu o ofertă specială. Astfel, în zilele de  15 și 16 octombrie 2015, toți cei care aleg un sandwich SUBWAY® de 15 cm vor primi încă unul gratuit. Aniversarea...

Peste o sută de mii de credincioși s-au închinat în acest an la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva

Câteva mii de persoane au participat miercuri, 14 octombrie, la Slujba prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Iașului și a Întregii Moldove, desfășurată pe scena special amplasată în fața Catedralei Mitropolitane. Față de anii anteriori, de această dată, la Sfânta Liturghie nu a fost prezent niciun politician  de la București, atât președintele Klaus Iohannis, cât și premierul Victor Ponta, președintele PSD Liviu Dragnea,...

Festivalul cultural interetnic ”Confluențe”, la cea de-a VIII-a ediție

Asociația Italienilor din România – ROASIT, în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților (CCS) Iași organizează cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Cultural Interetnic ”Confluențe”. Evenimentul se va desfășura în zilele de 16 octombrie, la Casa de Cultură a Studenților din Iași, de la ora 17.00, și pe 17 octombrie, la Podu Iloaiei, de la ora 16.00. Spectacolul de la Iași va fi precedat de o paradă a costumelor tradiționale, care se va...

Dan Lungu, invitat la ”Zilele Culturii Române la Edinburg”

Dan Lungu, unul dintre cei mai apreciați scriitori români din noua generație, participă în perioada 10-17 octombrie 2015 la  ”Zilele Culturii Române la Edinburg”, eveniment organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român din Londra. Împreună cu prozatorul si jurnalistul britanic James Meek, scriitorul român a participat marți, 13 octombrie, la Scottish Storytelling Center, la un dialog despre vicleniile istoriei si reziduurile nostalgice ale schimbarilor...

14 octombrie, Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, punctul culminant al ”Sărbătorilor Iașului”

Cea de-a XXIV-a ediţie a Sărbătorilor Iaşului, organizate anual în luna octombrie de Primăria Municipiului Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi alţi parteneri instituţionali, ajunge miercuri, 14 octombrie, odată cu sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, la maxima sa încărcătură spirituală și densitate a manifestărilor laice și religioase. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu ocazia Sfintei Cuvioase Parascheva va avea loc, între orele 9.00...

Sărbătorile Iașului 2015 – Programul zilei de miercuri, 14 octombrie

Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva şi Ceasurile ora 7.00, Catedrala Mitropolitană Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei – Arhiepiscopia Iașilor Târgul de Toamnă orele 8.00 – 22.00, Esplanada Costache Negri, Hala Centrală, Str. Palat, Esplanada Cub, Str. Sarmisegetuza Organizator: Primăria Municipiului Iaşi Sărbătoarea Vinului orele 8.00 – 22.00, Hala Centrală Organizator: Primăria Municipiului Iaşi „(Re)cunoaşteţi...

Restaurantul IDEO și-a lansat noul site

Restaurantul Ideo, situat în Șoseaua Păcurari nr. 138, una dintre cele mai solicitate și apreciate locații din Iași pentru nunți și evenimente de mare anvergură, și-a lansat în această săptămână noul site. Mai atrăgător, cu o mai bună sistematizare a informației, noul site www.restaurantideo.ro este în același timp o platformă interactivă prin intermediul căreia se pot trimite comenzi de catering și se poate iniția organizarea de evenimente...

Niciun politician important de la București nu va fi prezent, miercuri, la Slujba de la Mitropolie

După foarte mulți ani, la Slujba  de miercuri, 14 octombrie, de la Mitropolie, prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Iașului și a Întregii Moldove, nu va participa niciun politician important de la București, la eveniment fiind așteptate doar personalitățile locale, în frunte cu primarul interimar Mihai Chirica, președintele interimar al Consiliului Județean, Victorel Lupu, și prefectul Dan Cârlan. După cum a declarat șeful...

Conferința finală a proiectului Dezvoltare Articulare şi Reconstrucţie în Pedagogia Socială

În data de 19 octombrie 2015,  Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi împreună cu partenerii săi, VIA University College Danemarca şi SC The Red Point SA, organizează conferința finală a proiectului Dezvoltare Articulare şi Reconstrucţie în Pedagogia Socială – DarPS, ID – 156/1.2/G/139847. Proiectul a fost cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, înscriindu-se în...
;