Daily Archives: 16:11

Numărul turiştilor care au vizitat Iaşul în luna august, în creştere cu 32,4% faţă de anul trecut

În luna august 2016, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din judeţul Iaşi au înregistrat o creştere de 32,4%, iar înnoptările o creştere de 18,2%. Potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), în perioada 1.I-31.VIII 2016, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2015, sosirile au înregistrat o creştere de 26,8%, iar înnoptările de 22,2%, durata medie...

Parteneriat între Veolia Energie şi Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida”

În săptămâna 24-28 octombrie, la Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” din Iaşi se desfășoară programul Școala Altfel. Una dintre activitățile ce se vor desfășura în cadrul acestui program este workshop-ul “PARTENERI PENTRU VIITOR”, ocazie cu care va avea loc lansarea oficială a parteneriatului dintre VEOLIA ENERGIE și COLEGIUL TEHNIC “DIMITRIE LEONIDA” IAŞI, prin intermediul căruia elevii colegiului vor desfășura...

Ambasadorul Ungariei, în vizită la Iaşi

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, s-a întâlnit vineri, 21 octombrie, cu Excelenţa Sa Zakonyi Botond, ambasadorul Ungariei în România, Potrivit unui comunicat emis de Biroul de presă al CJ Iaşi, discuţiile s-au axat pe crearea unor legături care să ducă la punerea în practică a unor proiecte comune în domenii precum cultură, învăţământ universitar, infrastructură rutieră, sănătate, comerţ, industrie şi turism accentul...

Ieșenii învață cum să-și prezinte ideile de afaceri la Startarium Pitching Workshop

Ieșenii interesați de antreprenoriat sunt invitați marţi, 25 octombrie, la un workshop special, prin intermediul căruia aceştia își vor putea îmbunătăți abilitățile de comunicare și de prezentare a ideilorlor de afaceri, în cadrul Startarium Pitching Workshop, competiție care oferă premii în valoare de de 100.000 de euro. Stararium Pitching Workshop este o inițiativă marca Startarium.ro, cea mai complexă platformă educațională și de sprijinire...

Burse pentru cei care doresc să studieze la universităţile din Germania

Lectoratul DAAD, în colaborare cu Centrul Cultural German (CCG) Iași, invită studenţii, masteranzii, doctoranzii şi cadrele didactice la o prezentare a burselor DAAD și a posibilităților de a studia și cerceta în Germania. Evenimentul va avea loc luni, 24 octombrie, începând cu ora 12.00. Cu această ocazie, dr. Alexander Rubel, lectorul DAAD-ului la Iași, va susţine prezentarea la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în Sala de...
;