Daily Archives: 11:29

Meci frumos, rezultat echitabil: CSM Poli Iaşi – ASA Târgu Mureş 0-0

Elevii lui Eugen Neagoe au ratat posibilitatea de a se distanţa în fruntea clasamentului play out, după ce luni seară au terminat la egalitate, scor 0-0, în Copou, în compania celor de la ASA Târgu Mureş, echipă clasată pe ultimul loc în Liga 1, cu şanse reduse de evitare a retrogradării. Meciul a fost unul intens, cu numeroase ocazii la o poartă şi cealaltă, însă imprecizia jucătorilor în faţa porţii adverse şi forma bună a celor doi portari...

Membrii Consorţiului “Universitaria” se pronunţă pentru asigurarea competitivității mediului academic românesc

Membrii Consorțiului „Universitaria”, din care fac reprezentanţii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universităţii „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universităţii din București, Universităţii de Vest din Timișoara și cei ai Academiei de Studii Economice din București, atrag public atenția asupra unor derapaje existente la nivel național cu privire la câteva situații cu impact major asupra învățământului superior și cercetării...

Alin Aivănoaei solicită alocarea de urgenţă de fonduri pentru reabilitarea Bojdeucii “Ion Creangă”

Consilierul judeţean al PMP Alin Aivănoaei solicită Consiliului Judeţean Iaşi alocarea în regim de urgenţă a fondurilor necesare pentru reabilitarea Bojdeucii “Ion Crangă”, primul muzeu memorial din România, inaugurat în luna aprilie 1918. Acesta a depus luni la Secretariatul Tehnic al CJ Iaşi o adresă prin care solicită instituției să aloce din resursele financiare proprii fondurile necesare reabilitării acoperișului și intervenției...

Programul ediţiei din acest an al FIE, aprobat de CLM

Directorul Festivalului Internațional al Educației Iași 2017, Andrei Apreotesei, a prezentat luni, 24 aprilie, în plenul Consiliului Local Municipal (CLM), lista principalelor evenimente care vor avea loc în perioada 9 mai – 9 iunie la Iași, în cadrul Fstivalului Internaţional al Educaţiei (FIE). “Așa cum am promis, am prezentat public prima schiță a programului FIE Iași 2017. Această ediție se organizează în jurul conceptului CENTENAR, iar...
;