7:15 am - Thursday July 19, 2018

Daily Archives: 15:45

Al doilea transfer al iernii la CSM Politehnica Iaşi

După “înregimentarea”, în ultima zi a anului trecut, a mijlocaşului ofensiv Alexandru Taciuc, de la divizionara secundă Ştiinţa Miroslava, conducătorii clubului din Dealul Copoului au realizat vineri cel de-al doilea transfer al iernii. Este vorba despre mijlocaşul de bandă dreapta Bogdan Gavrilă,  de la formaţia cipriotă de prima ligă Ethnikos Achnas. În vârstă de 25 de ani, Gavrilă a mai jucat, în România, pentru Chindia Târgovişte,...

Încasările realizate anul trecut de municipalitate din impozitele locale, în creştere

Primăria Municipiului Iași, prin Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale, informează că la data de 31 decembrie 2017, în evidența fiscală se înregistra un număr total de 583.915 roluri (din care persoane juridice – 49.789, iar persoane fizice – 534.126), din care 260.855 roluri active (din care persoane juridice – 13.249, iar persoane fizice – 247.606). De precizat că rolurile active sunt rolurile care au matricole...

Importante forţe de ordine mobilizate la bisericile din judeţ, de Bobotează

Cu prilejul sărbătorii religioase de Boboteză, sâmbătă, 6 ianuarie, mai multe echipaje de jandarmi ieşeni se vor afla în misiune, alături de alte forțe de ordine publică, pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică la mai multe lăcașe de cult, în Iaşi, Paşcani, Târgu Frumos, Hîrlău și Răducăneni. De asemenea, se vor asigura măsuri de ordine publică și în zona unor lăcașe de cult din mediul rural. “În vederea evitării...

Petru Movilă: Consiliul Judeţean este principalul vinovat pentru situaţia actuală de la Aeroport

Anunţul Wizz Air de a amâna lansarea destinaţiilor din Iaşi, precum şi decizia Blue Air de a nu mai aduce în acest an un nou avion, care ar fi însemnat implicit inaugurarea a cinci noi destinații externe de pe aeroportul ieşean, la care se adaugă lipsa comunicării de către  companiile aeriene a programului de rute pentru anul 2018, deși acest lucru trebuia anunţat până cel târziu la sfârșitul lunii octombrie a anului trecut, reprezintă o blocare...

Amenzi mărite pentru persoanele fizice care nu respectă colectarea selectivă a deşeurilor

Municipiul Iași va avea un nou regulament privind salubrizarea. Documentul a fost lansat în dezbatere publică la finalul anului precedent, pe site-ul Primăriei,  schimbările fiind impuse ca urmare a modificărilor privind cadrul instituțional al proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Iași”. Proiectul prevede reglementarea activității de salubrizare la nivelul întregului județ. Conform documentului, mecanismul de plată...

36 de utilaje vor asigura în această iarnă deszăpezirea drumurilor din judeţ

Pentru deszăpezirea drumurilor din judeţ, autorităţile ieşene dispun în această iarnă de un număr de 36 de utilaje, care sunt pregătite pentru a interveni, în orice moment, la îndepărtarea gheţii depuse pe carosabil. Potrivit reprezentanţior Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, firmele care asigură întreținerea drumurilor în sezonul rece au în acest moment în stoc aproximativ 1.500 de tone de material antiderapant. În județ funcționează trei baze...

Corala Camerata şi-a reluat activitatea sub bagheta maestrului Valeriu Gâdei

Înființat în anul 1970 de profesorul și dirijorul Ion Pavalache, Corul Cadrelor Didactice din Iaşi – Corala Camerata s-a impus încă din primii ani de activitate în viața muzicală românească, ca o formație de elită capabilă să se confrunte cu cele mai renumite formații de același gen din țară și din străinătate. Sub bagheta maestrului Ion Pavalache (1970-2007) palmaresul coralei a reunit zeci de premii şi distincţii obţinute pe plan intern...
;