5:13 pm - Saturday April 19, 1484

Monthly Archives: March 2018

Peste 2.000 de credincioşi au participat la procesiunea de Florii, desfăşurată în centrul Iaşului

Peste 2.000 de credincioşi au participat sâmbătă după amiază, la Iaşi, la ceremonia religioasă de Florii. Procesiunea, care a fost oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu Înalt Prea Sfinţitul (IPS) Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a avut ca punct de întâlnire Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bărboi. Evenimentul a debutat, la ora 15.30, cu slujba Vecerniei Floriilor, oficiată de Prea Sfințitul (PS) Calinic Botoșăneanul,...

PSD rămâne, în continuare, fără majoritate simplă în Consiliul Local

PSD nu a reuşit să obţină validarea lui Mihai Gavril în funcţia de consilier local al municipiului Iaşi, în locul lui Gabriel Harabagiu, exclus din partid la sfârşitul lunii februarie, printr-o Hotărâre a Comitetului Executiv Naţional. La propunerea liderului grupului consilierilor social democraţi din Consiliul Local, Petru Boişteanu, pe ordinea de zi a şedinţei de vineri, 30 martie, a Legislativului local a fost introdus  pe ordinea de zi un proiect...

Iaşul se va înfrăţi cu oraşele Hînceşti (Republica Moldova) şi Haifa (Israel)

Municipiul Iași se va înfrăți cu oraşul Hîncești, din Republica Moldova, acordul de cooperare și înfrățire, aprobat cu unanimitate de voturi de consilierii locali în şedinţa de vineri, 30 martie, fiind încheiat pe durată nedeterminată. „Vreau să fac din Unirea Basarabiei cu România un scop în viață. Nu putem încălca Constituțiile celor două state, dar ne propunem să facem tot ce este posibil din punct de vedere legal, adică științific,...

“Ziua porţilor deschise” la Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi

Luni, 2 aprilie, Instituția Prefectului Județului Iași organizează evenimentul ”Ziua Porților deschise”. Manifestările vor debuta cu o masă rotundă, cu tema ”Scurt istoric al prefecturii de la isprăvnicii până în prezent”, la care au fost invitați să participe foștii prefecți ai județului Iași din 1990 și până în prezent. Masa rotundă va avea loc în Sala ”Iacob NEGRUZZI” (fosta Sală Galbenă) a Prefecturii, de la ora 10.00 De la...

“Ziua NATO în România”, sărbătorită duminică, 1 aprilie, la Iaşi

Duminică, 1 aprilie, în întreaga ţară va fi sărbătorită “Ziua N.A.T.O. în România”. Cu această ocazie, la Iaşi, pe strada Anastasie Panu, în zona Prefecturii, va fi organizată o ceremonie militară. Manifestările vor începe la ora 11.00 şi se vor încheia în jurul orei 11.30. În această perioadă, reprezentanţii autorităţilor vor rosti scurte alocuţiuni, va fi arborat drapelul României şi cel al N.A.T.O şi va avea loc defilarea...

Expoziția “Sat și Societate. 1918 – 2018”, la Palatul Culturii

Sâmbătă, 31 martie, de la ora 11.00, ieşenii sunt invitaţi la Palatul Culturii, la vernisajul expoziției temporare „Sat și Societate 1918 – 2018”. Dedicat Centenarului Marii Uniri, evenimentul este organizat de Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul Etnografic al Moldovei, Consiliul Județean Maramureș, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, Consiliul Judeţean Gorj şi Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu”....

Primăria demarează campania de curățenie de primăvară

Primăria Municipiului Iași, împreună cu Salubris SA, Citadin SA, Servicii Publice SA, Compania de Transport Public și Poliția Locală, reiau, începând de sâmbătă, 31 martie, programul de salubrizare și spălare a străzilor și a refugiilor de transport în comun din oraș. În zilele următoare, în intervalul orar 6.00 – 18.00, echipele municipalității vor trece la curățarea tramelor stradale din oraş, după următorul program:  sâmbătă, 31...

Municipiul Iaşi a semnat rezoluţia de aderare la proiectul de Unire a Basarabiei cu România

Întrunit vineri, 30 martie, în şedinţă ordinară, plenul Consiliului Local al Municipiului Iaşi a aprobat cu unanimitate de voturi Rezoluţia de aderare a municipiului Iaşi la proiectul de Unire a Basarabiei cu România, Rezoluţia, care a fost citită în plenul Consiliului Local de primarul Iaşului, Mihai Chirica, susţine necondiţionat proiectul unirii grabnice a Basarabiei cu Ţara-Mamă şi angajarea Legislativului local ieşean în eforturile privind...

Bugetele pe anul în curs ale societăţilor comerciale aflate în subordinea Primăriei, aprobate de Consiliul Local

Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat vineri, 30 martie, cu majoritate de voturi, bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul în curs ale societăţilor comerciale aflate în subordinea Primăriei, este vorba despre S.C. Servicii Publice S.A., S.C. Termo – Service S.A., S.C. Citadin S.A. şi S.C. Salubris S.A. Acestea au fost aprobate cu voturile consilierilor PSD, ALDE şi PMP, în timp ce consilierii PNL s-au abţinut de...

32 de elevi de clasa a IV-a s-au bucurat de o altfel de vizită în Ansamblul Palas

Pentru câteva ore, 32 de elevi de la Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” din Iași au putut descoperi cum este să lucrezi în ansamblul Palas și au aflat noi informații despre locul pe care îl vizitează des. Cum este să fii angajatul unei companii din domeniul IT, de unde se monitorizează video întreg ansamblul din centrul orașului, ce reprezintă vestigiile expuse în parcul Palas au fost câteva dintre întrebările pentru care experiența inedită...
;