2:23 pm - Saturday August 24, 2019

Monthly Archives: March 2018

Trupa de actori a Ateneului ieşean, în turneu în nordul Moldovei

Trupa Ateneului din Iaşi pleacă într-un nou turneu prin ţară. Astfel, luni, 19 martie, actorii Ateneului vor urca, începând cu ora 18.00, pe scena Casei Municipal de Cultură din Rădăuți, în cadrul spectacolului ”Eram și Era”, în regia lui Ovidiu Ivan. Marți, 20 martie, cu începere tot de la ora 18.00, actorii Ateneului vor urca pe scena Centrului Cultural din Siret, pentru a încânta publicul tot cu spectacolul “Eram și Era”. Și cei mici au...

Evenimentele săptămânii 19-25 martie la Ateneul din Iași

* 22 martie 2018, de la ora 17.00 –  Lansare „Cartea de Aur a Centenarului Marii Uniri”, Bogdan Bucur Această ediție aniversară, pe care o supunem atenției dumneavoastră critice, reprezintă a doua carte de aur dedicată Marii Uniri. Prima carte de aur – datată 1929 – aparține patrimoniului cultural național mobil și este un manuscris pe pergament, realizat manual pentru serbarea primilor 10 ani de la înfăptuirea Marii Uniri. Ineditul exemplar...

Aeroportul Internaţional Iaşi este operabil

În ciuda condiţiilor meteorologice (viscol, ninsoare şi temeperatură sub limita îngheţului), Aeroportul Internaţional Iaşi a fost şi este în continuare operabil. Astfel, potrivit reprezentanţilor Aeroportului, se intervine prompt şi constant cu utilaje performante pentru operarea în deplină siguranţă a zborurilor. Procesul de deszăpezire a suprafeţelor de mişcare (pista de aterizare-decolare şi platforma de staţionare a aeronavelor) se desfăşoară...

Conferințe dedicate Centenarului Marii Uniri

La ceas aniversar pentru ţară, cu prilejul „Centenarului Marii Uniri”, în cadrul proiectelor Asociaţiei  „Universul Prieteniei” Iaşi, a fost deschis  în  luna februarie un ciclu de  cinci  conferinţe  cu prezentări legate de această mare sărbătoare a poporului român. A doua conferinţă, cu tema „Contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la realizarea Unirii de la 1 Decembrie 1918” va fi susţinută de pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan-decanul...

Eveniment dedicat ofertei studiilor de master la UAIC

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” organizează în perioada 21-24 martie, evenimentul „Descoperă masteratele UAIC”, dedicat studenților și absolvenților studiilor de licență, care doresc să afle mai multe informații despre oferta studiilor de master de la cele 15 facultăți din cadrul UAIC.  Evenimentul constă într-un târg al ofertelor de masterat, care va avea loc în Sala Pașilor Pierduți, unde cei interesați de astfel de studii pot obține...

Expoziție de pictură Emil Ciocoiu „IAȘI – AMFITEATRUL UNIRII”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul de Artă anunță deschiderea expoziției de pictură „IAȘI – AMFITEATRUL UNIRII”, aparţinând artistului Emil Ciocoiu, eveniment cultural de anvergură națională, dedicat Centenarului „Iași – Capitala Regatului României 1916 – 1918”, precum și Centenarului Marii Uniri – 1 decembrie 1918.  Evenimentul, care va avea loc joi, 29 martie, de la ora 18.00, la Palatul Culturii, în...

Județul Iași și-a desemnat câștigătorii Concursului Național “Alege! Este dreptul tău”

În organizarea Inspectoratului Școlar Județean (IŞJ), în parteneriat cu Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC), la Liceul Tehnologic Economic “Virgil Madgearu” a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute etapa județeană a Concursului național pe teme de protecția consumatorului “Alege! Este dreptul tău!”. Aflat la cea de-a XVI-a ediție, competiția reprezintă în fiecare an o provocare atât pentru elevi,...

Aministrația Prezidențială sprijină un proiect al Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi”

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași va primi sprijinul Administrației Prezidențiale în organizarea manifestărilor programate anul acesta,  care marchează împlinirea a 205 ani de la înființarea la Iași a primei școli de ingineri hotarnici cu predare în limba română, pe bazele căreia a fost clădită ulterior Politehnica ieșeană. Proiectul Universităţii Tehnice a fost prezentat de rectorul instituţiei, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval,...

Workshop internațional GIS la Iași

În perioada 20 – 21 martie 2018 va avea loc la Casa Corpului Didactic ”Spiru Haret” din Iași workshop-ul internațional ”Spatial Thinking Across The Curriculum”, organizat de Liceul Teoretic ”Dimitrie Cantemir” Iași în colaborare cu Asociația Europeană a Geografilor (EUROGEO), ESRI România și CCD Iași.. Această activitate de anvergură constituie totodată evenimentul de multiplicare planificat în cadrul proiectului Erasmus+ KA2 ”GI-...

Ziua Mondială a Tuberculozei, marcată în perioada 19-24 martie la Iaşi

În perioada 19-24 martie, la Iaşi se desfăşoară campania “Săptămâna plămânilor sănătoşi”,  în cadrul Zilei Mondiale a Tuberculozei. Campania constă în acţiuni desfăşurate prin colaborarea mai multor instituţii, respectiv Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie – dispensar TBC, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia de Sănătate Publică şi Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T .Popa”. Programul campaniei...
;