5:13 pm - Sunday April 20, 3310

Daily Archives: 14:54

Iaşul, gazda primei ediţii a Conferinţei Naţionale de Dermopigmentare din Moldova

La iniţiativa unui grup de specialişti în estetică medicală,  în perioada 22-23 iunie, la Iaşi va avea loc prima ediţie a Conferinţei Naţionale de Dermopigmentare din zona Moldovei. Evenimentul, care va fi găzduit de Grand Hotel Traian, îşi propune atât facilitarea unui dialog între publicul interesat de acest domeniu şi specialiştii care activează în această zonă, cât şi prezentarea celor mai noi tehnici de dermopigmentare. Motivul organizării...

Măsuri de ordine asigurate de jandarmi la “Parada FEstudIS”

În această după amiază, începând cu ora 17.30, la Iaşi debutează cea de-a XVIII-a ediţie a FEstudIS”, cea mai aşteptată sesiune a studenţilor. Evenimentul va fi precedat de “Parada FEstudIS”, manifestare care va începe la ora 17.30 şi care va strânge într-un singur marș toate organizațiile studențești din Iași. Parada va avea două puncte de plecare, unul din Copou, de la Corpul A al Universității “Alexandru Ioan Cuza”,...

Fishnet, preparate street food pe bază de pește, în food court Palas

Pentru cei cărora le este poftă de ceva gustos și sănătos, de curând, în food court Palas s-a inaugurat Fishnet. Noua locație își răsfață clienții cu preparate din pește, în combinații aparte. Amenajat tipic restaurantelor de street food, Fishnet îi îmbie pe pofticioși cu propuneri inedite, pentru o pauză de masă savuroasă și sațioasă. Este un concept al Quality Natural, companie deținătoare a brandului gourmet Valeputna, ale cărui preparate...

Transfer de bune practici din sistemul de educație islandez prin proiectul ”Consorțiu regional pentru educație de calitate în medii defavorizate (CREDEM)”

În perioada 22 – 28 aprilie 2018, o delegație formată din 6 profesori și 3 inspectori școlari a participat la cursul ”Structured Educational Visit Programme – Reykjavík, Iceland”. Activitatea, ce reprezintă al 4-lea flux din cele 5 ce se implementează în cadrul proiectului inițiat de I.S.J. Iași, a avut o dimensiune europeană accentuată, reunind 111 participanți din 18 țări europene. Obiectivul specific al acestei mobilități a vizat sprijinirea...

Strada Han Tătar intră în reparaţii timp de trei săptămâni

Începând de miercuri, 2 mai, timp de trei săptămâni, echipele SC Citadin S.A. vor efectua reparații pe str. Han Tătar, pe tronsonul cuprins între str. Vasile Lupu și str. Ciurchi. În perioada menționată str. Han Tătar va fi închisă, iar circulația autovehiculelor va fi posibilă conform schiței anexate, anunţă, printr-un comunicat, Biroul de presă al Primăriei.  

Încep filmările la “Cupa Liceelor – Deschis la Distracţie”

Începând de joi, 3 mai, la Iaşi încep filmările la “Cupa Liceelor – Deschis la Distracţie”, o emisiune-concurs realizata de Just Smile Events, care îmbină divertismentul de calitate cu studiul. Emisiunea va fi filmata în Palas Mall, urmând a fi difuzata de postul de televiziune Antena 1 Moldova. Prezentatorii şi producătorii emisiunii sunt cunoscuţii actori şi oameni de televiziune ieşeni Vlad Baba şi Erica Moldovan. Ieşenii de toate...

Proiect Erasmus+ la Școala Profesională Plugari

În perioada 23-28 aprilie 2018 a avut loc deplasarea celui de-al al doilea grup de cadre didactice de la Școala Profesională Plugari în Portugalia, în cadrul proiectului Erasmus+ derulat în școală. Pe parcursul a 6 zile, profesorii români au participat la activitățile propuse în cadrul cursului: Stimulating Creativity and Innovation in the Classroom/Mobile devices in Education, propus de CREF – Centro de Recursos Educativos e Formação din...

“Primăvara dermatologică ieşeană”, la cea de-a VII-a ediţie

În perioada 24-26 mai, Iașul va găzdui cea de-a VII-a ediție a manifestării ştiinţifice naţionale cu participare internaţională „Primăvara Dermatologică Ieşeană”, organizată de către Asociaţia Dermatologilor din Moldova, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T.Popa”. Evenimentul, un reper în domeniul dermatologiei, va avea loc la Hotel Unirea City Center. Potrivit organizatorilor, conceptul acestei manifestări...
;