Daily Archives: 16:13

Carte de condoleanţe deschisă în memoria anticarului Dumitru Grumăzescu

Ateneul din Iași organizează în această seară, de la ora 20.00, în fața Anticariatului lui Dumitru Grumăzescu, de pe strada Alexandru Lăpușneanu, o acțiune care își propune a cinsti memoria celui care ne-a părăsit în această dimineață, lăsând Iașul mult mai sărac din punct de vedere cultural.  În cadrul acţiunii va fi deschisă o carte de condoleanțe, în care ieșenii vor putea lăsa un ultim gând adresat lui Dumitru Grumăzescu, iar actorii...

Trei ieşeni, în finala naţională din acest an a “Trofeului Electricianului”

În această săptămână, municipiul Botoşani a găzduit etapa pe companie a celei de-a XXXIX-a ediţii a concursului profesional „Trofeul Electricianului”. Timp de trei zile, peste o sută de electricieni din cadrul Delgaz Grid au susţinut probele teoretice şi practice, iar 21 dintre ei au urcat pe podium la cele şapte specializări de concurs: exploatare staţii de transformare, exploatare reţele de medie şi joasă tensiune, PRAM (protecţii şi automatizări),...

Mai, o nouă lună record în privinţa traficului de pasageri de pe Aeroportul Iaşi

Aeroportul Iași a încheiat luna mai cu cel mai mare număr de pasageri înregistrat de la începutul acestui an. Datele oficiale arată că 95.304 persoane au tranzitat aeroportul ieșean luna trecută, avansul fiind de peste 6% față de perioada similară a anului precedent, când au fost 89.796 de pasageri, și de aproximativ 45 % comparativ cu luna mai 2016, când 65.855 de persoane au optat pentru serviciile Aeroportului Iași. Și în ceea ce privește numărul...

Oferta de admitere a Universității „Al.I. Cuza” pentru licență: 3.400 de locuri fără taxă și peste 70 de programe de studiu

În anul academic 2018-2019, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi pune la dispoziţia absolvenţilor de liceu, la cele 15 facultăţi aflate în portofoliu, un număr de 3.775 de locuri la buget (din care 375 de locuri pentru românii de pretutindeni) şi aproximativ 3.200 de locuri cu taxă. Candidaţii la admitere vor avea de ales dintre 77 de specializări. Înscrierile se vor face în perioada 16 – 21 iulie 2018. Potrivit ordonatorului...

Caravana UAIC a ajuns în 113 licee din diferite regiuni ale țării

Echipe formate din profesori şi studenţi de la cele 15 facultăți ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, dar și reprezentanți ai serviciilor administrative ale instituției, au oferit elevilor din clasele terminale detalii despre admiterea din acest an (facultăți, domenii, specializări, număr de locuri scoase la concurs) și despre facilitățile de care aceștia pot beneficia pe parcursul studenției: burse și posibilități de studiu...

Evaluarea Națională se va desfășura în cele mai bune condiții

Luni, 11 iunie, debutează Evaluarea Națională 2018, principala formă de evaluare externă sumativă de la finalul învățământului gimnazial. În acest an școlar, în județul Iași au fost înscriși în clasa a VIII-a peste 8 000 de elevi, care pot susține examenele de Evaluare Națională. Calendarul Evaluării Naționale: 11 iunie 2018 – Limba şi literatura română – probă scrisă 13 iunie 2018 – Matematică – probă scrisă 19 iunie 2018 –...

Festivitatea de premiere a elevilor din Iași care au susținut examenul DSD 2 de limba germană

Marți, 5 iunie 2018 a avut loc festivitatea de premiere a celor 26 de elevi de la cele trei licee din Iași – Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic ”Vasile Alecsandri” și Colegiul Național Iași, care au susținut examenul de limba germana DSD 2 de nivel B2/C1 în cadrul programului finanțat de statul german. La ceremonia desfășurată în sala de festivități a Colegiului Național ”Mihai Eminescu” au participat plini de entuziasm...
;