Monthly Archives: July 2018

Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”, pentru al doilea an consecutiv în “Top Shanghai 500”

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) se regăsește pentru al doilea an la rând într-unul dintre cele mai prestigioase și elitiste clasamente universitare realizate la nivel mondial – Academic Ranking of World Universities, cunoscut mai ales sub numele de “Top 500 Shanghai”. Mai exact, este vorba despre o versiune a clasamentului internațional care realizează, începând din 2017, o ierarhizare la nivel mondial a diferitelor...

Soluții alternative de finanțare pentru “Iaşi Industrial Park”

Consiliul Județean (CJ) Iași caută soluții alternative de finanțare pentru proiectele pentru care a alocat fonduri proprii sau care urmează a fi depuse pentru obținerea de fonduri nerambursabile. Astfel, în cursul acestei luni, Direcția de Proiecte și Dezvoltare Durabilă a CJ a solicitat Centrului Național de Investiții (CNI) includerea în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social  a ”Iași Industrial Park”.  Proiectul prevede...

Proiect privind reducerea abandonului şcolar, implementat de IŞJ Iaşi

În perioada iunie 2018- mai 2021, Inspectoratul Școlar Județean (IŞJ) Iași, în calitate de beneficiar, alături de partenerii săi, Asociația HoltIS și Fundația COTE, implementează proiectul ”Școli prietenoase în comunități implicate” 106616, în cadrul Programului „ȘCOALĂ PENTRU TOȚI”, Axa prioritară 6, Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Durata proiectului este de 36 de luni, iar obiectivul general constă în reducerea și prevenirea...

Concursul Național Democrație și Toleranță, ediția a XXIV-a

În perioada 23-26 iulie 2018 a avut loc în județul Hunedoara etapa națională a Concursului Școlar Democrație și toleranță, aflat la ediția a XXIV-a. Joi, 26 iulie 2018, în sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara a avut loc festivitatea de premiere, în care s-au acordat premii și mențiuni unui număr de 8 echipaje. Echipajul județului Iași, compus din elevii Călin Ioana Eliza, clasa a IV-a, Gheorghiță Emanuel și Verdeș...

Primul loc la International Tournament for Young Mathematicians

Trei elevi ieşeni: Constantinescu Paul (cl. a XI-a, Colegiul Naţional, prof. Tamara Culac), Crâşmăreanu Ştefan (cl. a X-a, Colegiul Naţional, prof. Gabriela-Elena Zanoschi) și Iustin Şurubaru (cl. a XI-a, Colegiul Naţional, prof. Tamara Culac) au facut parte din echipa României care a obţinut Premiul I şi medalie de aur la acest concurs. Ei au fost antrenati de prof. univ. dr. Marcel Roman, Universitatea Tehnică “Gh. Asachi” Iaşi. ITYM–International...

Rezultat de excepție la Sesiunea națională de referate și comunicări științifice la Istorie

În perioada 26-28 iulie 2018, s-a desfășurat Sesiunea națională de referate și comunicări științifice ale elevilor din învățământul liceal, la disciplina Istorie (la  Colegiul Național „Moise Nicoară“ din Arad). Colegiul Național Iași a fost reprezentat de eleva Tamara Bivol (coordonată de doamna prof. dr. Adriana Radu), care a impresionat juriul prin prezentare și argumentare științifică, obținând locul I pe țară (din cele 48 de lucrări...

UMF Iaşi va organiza o nouă sesiune de admitere în luna septembrie

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa” din Iaşi va organiza în luna septembrie o nouă sesiune de admitere la specializarea Farmacie, unde vor fi puse la dispoziţie 21 de locuri bugetate şi 90 de locuri cu taxă, la care se adaugă alte şapte locuri destinate candidaţilor care au absolvit un liceu din mediul rural. Anunţul a fost făcut, luni, într-o conferinţă de presă, de prof. univ. dr. Viorel Scripacariu, rectorul...

Continuă reparațiile și restricțiile de circulație pe străzile Dumbrava Roșie și Carpați

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile din ultimele săptămâni, Citadin SA este nevoită să amâne termenele de finalizare a lucrărilor de reparații făcute pe două străzi din municipiu. Astfel, anunţă Biroul de presă al Primăriei, într-un comunicat, până sâmbătă, 4 august, între orele 8.00 și 18.00, echipele Citadin SA vor lucra, în funcție de condițiile meteorologice, pe strada Dumbrava Roșie (între Parcul Expoziției și Grădina...

Anul trecut, la Iaşi s-au născut mai multe fetiţe decât băieţi

Anul trecut, în cele două maternităţi ieşene s-au născut 8.110 de copii, dintre care 4.070 au fost fetițe, iar 4.040 băieţi. Luna cu cele mai multe nașteri a fost iulie (785 de cazuri ), la polul opus situându-se luna aprilie (551 de cazuri), se arată într-o informare a Direcției Locale de Evidență a Persoanelor (DLEP) Iași, dată astăzi publicităţii. În ceea ce priveşte prenumele pe care ieşenii le-au dat, anul trecut, copiilor născuţi în...

Pachete cu articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru sezonul rece destinate copiilor din mediul rural

În cadrul proiectului ”O șansă pentru toți. Educație incluzivă în unitățile școlare”, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest va achiziționa o mie de pachete cu articole de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru sezonul rece, în valoare de 208.330 lei fără TVA. Acestea sunt destinate copiilor cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, care fac parte din grupul țintă al proiectului, ce se va derula pe o perioadă de 36 luni, cu...
;