Monthly Archives: September 2018

Cursurile de apă din judeţul Iaşi afectate de inundaţii au fost reprofilate

Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Iaşi, anunţă finalizarea lucrărilor de asigurare a secţiunii de scurgere în vederea măririi capacităţii de transport a albiilor minore pe zece cursuri de apă neamenajate din judeţul Iaşi.  Totodată, în acest moment se află în curs de execuţie două astfel de lucrări, cu termen de finalizare în luna octombrie. Lucrările au fost executate cu prioritate în...

Președintele Klaus Iohannis, prezent la deschiderea noului an academic, la invitaţia Universităţii Tehnice din Iaşi

La invitația Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, președintele României, Klaus Iohannis, va fi prezent luni, 1 octombrie, la Iaşi, la festivităţile prilejuite de deschiderea oficială a noului an academic şi de împlinirea a 205 ani de când la Iaşi a fost înfiinţată, de către Gheorghe Asachi, prima clasă de ingineri hotarnici cu predare în limba română. „Am avut în luna martie prima discuție cu domnul președinte, referitoare...

Mai multe parcuri industriale vor “răsări” în perioada următoare în perimetrul ZMI şi la Paşcani

În cadrul şedinţei extraordinare care s-a desfăşurat astăzi, consilierii judeţeni ieşeni au aprobat, la propunerea reprezentanţilor PNL, două proiecte de hotărâre care vizează începerea demersurilor pentru identificarea de locații în Zona Metropolitană Iași (ZMI) și în partea de nord-vest a județului, în vederea înființării de noi parcuri industriale. “Este un pas înainte pe care Consiliul Județean îl face pentru dezvoltarea economică...

Universitatea „Al.I. Cuza” își întâmpină bobocii cu trei zile de informare, orientare și un concert în aer liber

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași organizează cea de-a XVIII-a ediție a evenimentului „Bun venit la UAIC”, dedicat informării și orientării studenților din anul I. Astfel, în perioada 30 septembrie – 2 octombrie, noii studenți ai celei mai vechi instituţii de învăţământ superior din ţară vor fi întâmpinați de colegii mai mari, angajații UAIC și reprezentanții  instituțiilor de cultură și ai companiilor din Iași....

A început reabilitarea drumului județean Târgu Frumos-Cucuteni

În cursul zilei de astăzi au demarat lucrările de modernizarea DJ 280 B Târgu Frumos-Cucuteni, în cadrul cărora un tronson în lungime de de 9,2 kilometri va fi reparat şi reabilitat contra sumei de 11,7 milioane de lei cu TVA. Pe lângă lucrările de modernizare, se vor mai construi 3.000 de metri liniari de rigole betonate, 1.900 de metri liniari de rigole carosabile și 6.900 de metri liniari de șanțuri. Proiectul prevede, de asemenea, amenajarea cu pavele...

Sistem inteligent de măsurare a consumului de energie electrică implementat în cartierul Nicolina II

Peste 10.000 de contoare inteligente (SMART) de înregistrare a consumului de energie electrică vor fi montate de Delgaz Grid în următorii trei ani la consumatorii din cartierul Nicolina II, în paralel cu reabilitarea reţelei de distribuţie de joasă tensiune aferentă, acţiune care va consta în înlocuirea a 8,8 km de cabluri şi a peste 1.800 de tablouri electrice (firide), în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, în valoare totală de 45 milioane...

Experimente fascinante, vineri, la „Noaptea Cercetătorilor”, în Parcul Palas

Ieșenii care vor să-și petreacă week-end-ul în ansamblul Palas vor fi întâmpinați cu două evenimente dedicate pasionaților de știință și de obiecte cu patina timpului. Fascinat de experimentele științifice? Vineri, pe 28 septembrie 2018, ai oportunitatea de a descoperi demonstrații trăsnite, la „Noaptea Cercetătorilor”, în parcul Palas. De la ora 18.00, piațeta principală se va transforma într-un laborator atipic, care va cuprinde mai...

SINGING HEARTZZ: concert negruzzist cu și despre inimi

Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” Iaşi s-a înscris la Concursul Naţional Euroscola 2018-2019 (ediţia a XI-a), cu o echipă formată din 24 de elevi şi doi profesori coordonatori (prof.dr. Cristina Mocanu şi prof.dr. Anca Voicu-Ghenghea). Având în vedere tema propusă de Biroul de Informare a Parlamentului European în România pentru ediţia de anul acesta, Europa pentru noi, şi scopul acestei competiţii – organizarea unei campanii de promovare...

Lansare de volum la sediul Societăţii de Medici şi Naturalişti Iaşi

Marţi, 2 octombrie 2018, ora 12, la sediul Societăţii  de Medici şi Naturalişti Iaşi, va avea loc lansarea volumului „Atomul între Ştiinţă şi Politică. De la Los Alamos la Hiroshima”, al autorului Dr. Ozias Marcovici, apărut la Editura Danaster, Iaşi, 2018. Volumul va fi prezentat de: prof.dr. Costel Ostin Mungiu, scriitorul Constantin Munteanu, publicist şi lector de carte Elena Leonte, scriitorul şi editorul Ioan Muscalu, dr. Vasile Palade şi...

Holograf, Iris şi Compact, “vedetele” concertului din acest an de la “Sărbătorie Iaşului”

Holograf, Iris, Compact şi Nicoleta Nucă vor fi artiştii care vor concerta în seara zilei de 15 octombrie, în încheierea “Sărbătorilor Iaşului” din acest an. Alături de aceştia, în deschiderea concertului care va avea loc, ca de fiecare dată, în Piaţa Palatului Culturii, va concerta ieşeanca DIA, alături de alţi artişti locali. Potrivit primarului Mihai Chirica, printre soliştii de muzică populară care vor concerta în cadrul “Sărbătorilor...
;