Monthly Archives: October 2018

Problemele întâmpinate de clienţi în relaţia cu băncile şi IFN-urile, dezbătute în cadrul “Caravanei CSALB”

În România sunt mii de consumatori care au probleme cu băncile: cei mai mulți (40%) se plâng de comisioanele mari la serviciile financiare. 39% spun că trece prea mult timp pentru soluționarea unei solicitări, potrivit unui studiu Kantar, comandat de Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB). Numai anul acesta, peste 260 de consumatori au obținut de la bănci, cu ajutorul CSALB, reducerea sau eliminarea comisioanelor, scăderea...

Conferința Internațională „Dezagregarea umanului în război și în artă”, la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, organizează în cadrul Programului „Centenar”, Conferința Internațională „Dezagregarea umanului în război și în artă/ The Disintegration of the Human in War and in the Arts”. Deschiderea lucrărilor va avea loc vineri, 19 octombrie, la ora 10.00, în Sala „Henri Coandă” de la Palatul Culturii. Evenimentul, susținut de Academia Română – Filiala...

Judeţul Iaşi a primit de la Ministerul Sănătăţii încă 35.000 de doze de vaccin antigripal

Campania de vaccinare gratuită împotriva gripei de sezon, iniţiată de Ministerul Sănătăţii (MS) continuă, după ce, la începutul acestei săptămâni la Iaşi a ajuns cea de-a doua tranşă de vaccin antigripal, constând în 35.800 de doze, care vor fi utilizate pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Repartizarea a început încă de ieri, dozele fiind distribuite la medicii de familie din judeţul Iaşi, informează Direcţia de...

Atelier de creație la Palatul Culturii – „Costumele de operă”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” și Inspectoratul Școlar Județean Iași, organizează sâmbătă, 20 octombrie, începând cu ora 11.00, în Sala de Educație Muzeală a Palatului Culturii, „Atelierul de creație – costumele de operă”. Invitatele speciale ale acestui eveniment sunt Rodica...

Film distins cu Premiul Oscar, prezentat la Centrul Cultural German

Centrul Cultural German (CCG) din Iaşi organizează miercuri 24 octombrie, începând cu ora 18.30, o nouă Seară de Film German, în care va fi prezentată pelicula “Viața celorlalți”, distinsă cu premiul Oscar și cu alte 76 de premii la diferite festivaluri. Acțiunea filmului este plasată în Berlinul de Est, în noiembrie 1984. Wiesler, un ofițer al Securității, primește misiunea de a spiona un scriitor de succes, Georg Dreyman, bănuit de planuri...

Căminele studenţeşti, găsite curate de inspectorii sanitari

Inspectorii din cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică Iaşi au centralizat datele obţinute în urma acţiunilor tematice de control privind verificarea respectării conformităţii în unităţile de învăţământ universitar şi unităţile de catering, care asigură alimentaţia copiilor preşcolari şi şcolari din judeţ. Verificările au demarat în luna septembrie, odată cu începerea noului an şcolar 2018-2019. În urma controalelor, inspectorii...

Centenarul Societății Simfonice „George Enescu”, sărbătorit la Iaşi

La aniversarea a o sută de ani de când, aflat la Iaşi, în Capitala Renașterii Naționale, marele compozitor George Enescu dăruia numele său Societății Simfonice al cărui viitor îl întrevedea în Țara care, peste mai puțin de două luni, avea să fie România Mare, Orașul Regal Iași celebrează, în cadrul Programului Centenar al Primăriei Municipiului pentru perioada 2017-2020 memoria marelui compozitor și a Societății Simfonice pe care acesta a...

Iaşul, gazda conferinţei anuale a arhitecţilor

Ordinul Arhitecților din România (OAR) – filiala Iași și Uniunea Arhitecților din România organizează, în parteneriat cu Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), cel mai important eveniment destinat arhitecturii în Iași, desfăşurat în acest an, este vorba despre MUST-ul de Arhitectură 2018, eveniment care se desfăşoară sub sigla „2018 – Anul European al Patrimoniului...

1.488 de locuri de muncă vacante în judeţul Iaşi

În perioada 17 – 24.10.2018, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi pune la dispoziţie un număr de 1.488 de locuri de muncă vacante, din care 1.387 pentru persoanele cu studii medii şi 101 pentru cele cu studii superioare. Potrivit reprezentanţilor agenţiei, cele mai multe locuri de muncă vacante (629) sunt în servicii, urmate de construcţii (517), industrie (165) şi confecţii (148). În domeniul sănătăţii şi al asistenţei...

Investiţie de 26 milioane de lei la UMF

Proiectul „Recompartimentarea, modernizarea spațiilor de învățământ, cu păstrarea funcționalului existent” destinat clădirii „Asclepios” (str. Ghigore Ghica Vodă nr.13) a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” Iași a fost admis la finanțare și este în faza de contractare. „Sunt onorat să anunț că proiectul de recompartimentare și modernizare a clădirii «Asclepios» a fost admis la finanțare, obținând 88...
;