5:13 pm - Saturday April 19, 7141

Monthly Archives: November 2018

Universitățile tehnice atrag atenția asupra consecințelor scăderii bugetului MEN

Alianța Română a Universităților Tehnice (ARUT) solicită Ministerului Educației Naționale (MEN) revizuirea prevederilor articolului 15 din OUG nr. 90 din 2017 privind obligația de a reduce cu 10% plățile efectuate în anul 2018 pentru bunurile și serviciile aferente întreținerii și funcționării instituției. Întruniţi la Cluj, în perioada 22 – 23 noiembrie, reprezentanţii celor patru instituții de învățământ superior tehnic din ţară, membre...

Slujbe de pomenire pentru făuritorii Unirii Bucovinei cu România, organizate pe întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Iaşilor

Cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la Unirea Bucovinei cu România, Arhiepiscopia Iașilor a organizat miercuri, 28 noiembrie, slujbe de pomenire în memoria celor care au înfăptuit actul istoric din urmă cu un secol, care a consfinţit revenirea la Ţara – Mamă a ţinutului Moldovei de Nord. Astfel, începând cu ora 11.30, în toate bisericile de parohie şi mănăstirile de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Iașilor s-au săvârșit slujbe de pomenire, ca adâncă...

Ambasadorul Tunisiei în România, în vizită la UMF Iaşi

Excelenţa Sa doamna Raja Jhinaoui Ben Ali, numită de curând ambasador al Republicii Tunisiene în România, a fost miercuri, 28 noiembrie, oaspetele judeţului Iaşi. Cu această ocazie, Excelenţa Sa a vizitat Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa”. În prima parte a a întâlnirii, doamna ambassador a avut o discuție cu rectorul instituţiei de învăţământ superior ieşene, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, și cu cu prorectorii...

Modificări în circulaţia mijloacelor de transport în comun, prilejuite de manifestările organizate de Ziua Naţională

Compania de Transport Public (CTP) Iaşi anunţă publicul călător că pentru buna desfășurare a manifestărilor prilejuite de Ziua Naţională a României, în zilele de 29.11.2018, între orele 9:00-12:00 și 1.12.2018, între orele 7:30-14:00, va fi întreruptă circulația mijloacelor de transport în zona Pieței Palatului Culturii, iar în reţeaua de transport public vor interveni următoarele modificări: joi, 29 noiembrie: tramvaiele de pe traseele 1 şi...

Centenarul Marii Uniri, sărbătorit în Ansamblul Palas: proiecția drapelului pe Palatul Culturii, spectacol muzical și târg al meșteșugarilor

1 decembrie este o zi cu o semnificație aparte pentru România, cu atât mai mult în 2018, când se sărbătorește Centenarul Marii Uniri. Pentru a marca acest moment important, ansamblul Palas a pregătit o serie de evenimente care pun în valoare tradițiile și simbolurile românești. Sâmbătă, pe 1 decembrie 2018, Palas va sărbători alături de ieșeni 100 de ani de la Marea Unire. Cei care vor ajunge în ansamblul din inima orașului vor primi în dar suveniruri...

Iaşul a semnat Rezoluţia de Unire a Bucovinei cu Ţara – Mamă

Întrunit în şedinţă solemnă pentru marcarea împlinirii a o sută de ani de la Unirea Bucovinei cu România, plenul Consiliului Local al Municipiului Iaşi a aprobat miercuri, 28 noiembrie, cu unanimitate de voturi, Rezoluţia Unionistă de Aderare a Municipiului Iaşi la Proiectul Unirii Bucovinei cu România. Cu acest prilej, primarul Mihai Chirica a dat citire Declarației de Recunoaștere a teritoriilor Bucovinei de Nord și ținutului Herței ca parte a României...

704 locuri de muncă vacante, în această săptămână, la Iaşi

În perioada 28 noiembrie – 5 decembrie 2018, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi pune la dispoziţie un număr de 704 locuri de muncă vacante, din care 648 pentru persoanele cu studii medii şi 56 pentru cele cu studii superioare. Potrivit reprezentanţilor agenţiei, cele mai multe locuri de muncă vacante sunt în servicii (288), dintre care 85 în comerţ, 26 în hoteluri şi restaurant, 22 în transporturi şi 155 în alte activităţii...

Luna leadershipului și a cetățeniei active

„Școala pentru valori autentice” este un proiect al Inspectoratul Școlar Județean Iași, aflat în al doilea an de implementare, o inițiativă inedită care armonizează și concretizează activitățile realizate de școli din mediul rural și urban, prin cultivarea valorilor morale și civice. Pentru luna octombrie, lună care și-a propus să promoveze cele două valori, cetățenia activă și leadership, s-au înscris în competiție 57 de instituții din...

Expoziţia „100 de ani în IMAGINI TACTILE”, la Palatul Culturii

În organizarea Complexului Muzeal Național „Moldova”, în parteneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltare Urbană (ADU), miercuri, 28 noiembrie, de la ora 12.00, la Palatul Culturii va avea loc vernisajul expoziţiei „100 de ani în Imagini Tactile” – o istorie în relief, accesibilizată pentru nevăzători. Expoziţia constă într-o serie de imagini istorice, realizate prin tehnici specifice de reinterpretare a formelor şi printate în relief pe...

Crăciun muzical, la Palas. Joi, aprindem împreună luminițele de Sărbători!

Îți este dor de sărbătorile de iarnă? Și nouă! Te invităm joi, pe 29 noiembrie 2018, să dăm startul celui mai frumos sezon din an și să aprindem împreună luminile de Crăciun care au împodobit întregul ansamblu Palas. Ca în fiecare an, sărbătorile de iarnă sunt întâmpinate la Palas într-un decor de poveste, iar ieșenii sunt invitați joi, de la ora 19.00, la evenimentul special de aprindere a luminițelor de Crăciun. Se vor reuni în jurul bradului...
;