Monthly Archives: November 2018

60 de studenți ieșeni au fost îndrumați în carieră de specialiști de la companiile din Ansamblul Palas

60 de studenţi şi masteranzi din Iaşi au participat la prima ediţie a programului „Who’s your mentor”, iniţiat de compania IULIUS şi derulat în această toamnă, la o serie de companii din ansamblul Palas Iaşi. Programul are scopul de a le oferi tinerilor prilejul de a afla răspunsuri la întrebări legate de profesia pe care își doresc să o urmeze, direct de la specialiști. „Datorită mentorului meu, am conștientizat direcția pe care o doresc...

Un nou proiect Erasmus+ la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” din Iași

În perioada 1 septembrie 2018 – 30 iunie 2020 la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” din Iași se va desfășura proiectul intitulat „Zwischen den Kulturen”, co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+. Proiectul, coordonat de prof. dr. Carmen Bulhac, beneficiază de un buget total de 129.180 euro și are ca parteneri şcoli din Turcia, Bulgaria, Polonia şi Letonia. Obiectivele generale ale proiectului sunt enunțate în conformitate...

Program de burse pentru viitori ingineri, în cele mai mari universități tehnice din România

Studenți ai celor mai mari 4 universități cu profil tehnic din România vor primi o bursă privată de studii în cadrul programului internațional Roberto Rocca Education Program, implementat în România de TenarisSilcotub. Roberto Rocca Education Program (RREP) este o inițiativă prin care compania Tenaris și grupul Techint sprijină învățământul de profil tehnic la nivel universitar în 17 țări din întreaga lume și oferă susținere studenților pasionați...

Conferință de închidere a unui proiect derulat de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi organizează luni, 26 noiembrie 2018, începând cu ora 10.30 Conferinţa Naţională de închidere a proiectului „℮-Diversitate: Consilierea părinţilor şi profesorilor pentru promovarea incluziunii şi combaterea discriminării prin utilizarea noilor tehnologii”,  Erasmus+ KA 1 – Educația Adulților, ID: 2017-1-RO01-KA104-036071. Proiectul este implementat în perioada 2 octombrie 2017 –...

A fost lansat proiectul privind restaurarea Muzeului „Vasile Pogor”

În prezenţa vicepreşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Romeo Olteanu, a directorului Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), Lucian Dan Teodorovici, precum şi a reprezentanţilor constructorului şi ai proiectantului, la Iaşi a avut loc joi, 22 noiembrie, lansarea oficială a proiectului privind restaurarea Muzeului „Vasile Pogor”, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) al Uniunii Europene, Axa Prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului...

Proiect privind accesul elevilor pe piaţa muncii, derulat cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi

Elevii Liceului Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” din Iaşi au făcut parte, alături de alte patru licee ieşene, dintr-un proiect intitulat ,,Tinerii de azi, liderii de mâine”, iniţiat de Asociaţia Creştin-Umanitară „Slujirea Vieţii”. Proiectul a beneficiat de fonduri nerambursabile din bugetul Primăriei Municipiului Iaşi, suma repartizată în acest an ridicându-se la 88.410 lei, la aceasta adăugându-se şi contribuţia proprie a asociaţiei,...

Liceul Special ,,Moldova” Târgu Frumos, la Centenar

Cultivarea sentimentului patriotic în sufletele copiilor şi tineretului şcolar, în condiţiile crizei profunde  a identităţii naţionale (în condiţiile timpului istoric prezent) nu este uşor de rezolvat, deoarece societatea românească de azi este cuprinsă de o periculoasă stare de dezorientare. Şcoala este singurul loc instituţional în care educaţia,  în general, şi educaţia patriotică, în special, constituie o obligaţie de serviciu permanentă...

Ateliere de pictură pentru copii, la Palatul Culturii

În Sala de Educație Muzeală a Palatului Culturii din Iași, copiii sunt invitați să-și exerseze creativitatea și talentul în arta plastică, pe o nouă temă: „Tu, Eu și Florile”. Atelierul face parte din programul DICE: Distractiv – Interactiv – Creativ – Educativ, derulat de Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, începând din 2017, cu scopul de a valorifica patrimoniul și expozițiile temporare disponibile în Palatul Culturii. Atelierul...

21.500 de euro strânşi pentru copiii defavorizaţi, în cadrul Galei „Zâmbet în Dar” – ediţia a IV-a

Cea de-a IV-a ediție a Galei „Zâmbet în Dar” a reușit să atragă suma de 21.500 de euro la licitația tăcută de experiențe și obiecte deosebite, din donații și din pachetele de sponsorizare. Contribuțiile tuturor celor implicați însumează un gest de maximă generozitate, care vor asigura copiilor o masă caldă, hăinuțe, servicii de tipul “Școală după Școală”, servicii de dezvoltare a abilităților de viață, respectiv servicii...

Expoziția „Reverii cromatice”, semnată de Otilia Alexandra Iutiș, la Muzeul Unirii

Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iaşi îi invită pe iubitorii picturii să viziteze în perioada 14 – 24 noiembrie expoziția temporară „Reverii cromatice”, semnată de Otilia Alexandra Iutiș. Selecția expozițională reunește lucrări de peisaj și compoziție, ce au în comun exuberanța cromatică. Lucrările de peisaj tratează anotimpuri și momente diferite ale naturii și luminii, în culori uneori vesele,...
;