Monthly Archives: November 2018

Program amplu pregătit de autorităţile ieşene cu prilejul Zilei Naţionale a României

În acest an, Sărbătoarea Naţională a României, de la 1 Decembrie, va fi aniversată la Iaşi printr-o serie de evenimente care vor avea în prim plan actul istoric petrecut în urmă cu o sută de ani. Seria manifestărilor va fi deschisă, începând cu ora 9.00, în Piaţa Palatului Culturii, cu un concert de muzică populară, la care îşi vor da concursul artişti binecunoscuţi atât din Moldova cât şi din celelalte zone folclorice ale ţării. La ora...

Modernizarea ambulatoriilor de la „Sfânta Maria” şi „Elena Doamna”, aprobată de consilierii judeţeni

Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii judeţeni ieşeni au aprobat miercuri, 21 noiembrie, cu unanimitate de voturi, încheierea unui parteneriat între judeţul Iaşi şi Institutul de Psihiatrie „Socola” în vederea realizării proiectului privind reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Institutului de Psihiatrie „Socola”, în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020 al Uniunii Europene, Axa...

Elevii olimpici ieşeni vor fi premiaţi joi în cadrul „Galei Excelenței în Educație”

Joi, 22 noiembrie, începând cu ora 12.00, în Aula Magna a Universităţii Agronomice „Ion Ionescu de la Brad“, elevii ieşeni care în anul şcolar 2017 – 2018 au obținut distincții la olimpiade internaționale și naționale vor fi premiați de Inspectoratul Școlar Județean Iași, Primăria Municipiului Iași și Consiliul Județean Iași, în cadrul „Galei Excelenţei în Educaţie”, manifestare aflată în acest an la cea de-a VII-a ediţie. Elevii...

Reguli de bază recomandate de medici, care trebuie respectate pe perioada sezonului rece

În această perioadă cu temperaturi foarte scazute, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi recomandă populaţiei să respecte sfatul medicilor specific sezonului rece, regulile de igienă şi, de asemenea, să se vaccineze antigripal. „Statul în frig poate cauza hipotermie, degerături, dar şi probleme legate de starea psihică, precum somnolenţa, pierderile de memorie sau dificultăţile de vorbire. Specialistii atrag atenţia că, pe vreme friguroasă,...

Concert extraordinar de jazz, la Biblioteca Centrală Universitară

Joi, 22 noiembrie, de la ora 20.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu” va avea loc un concert de excepție susținut de TRIOSENCE (Germania), care va împărtăşi publicului ieșean o experienţă muzicală de o frumusețe şi expresivitate greu de egalat. TRIOSENCE este unul dintre trio-urile cele mai importante din jazz-ul european contemporan și una dintre cele mai active și de succes trupe de jazz din Germania, care reușește să...

A fost demarată licitația pentru modernizarea Spitalului Clinic pentru Copii “Sf. Maria”

Marţi, 20 noiembrie, a fost lansată licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria” din Iaşi. Etapa verificării și avizării documentației de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) a fost încheiată, procedura fiind publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul prevede asigurarea serviciilor de proiectare (elaborarea proiectului...

Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, marcată la Iași prin „Ziua Ștafetei”

Marți, 20 noiembrie, Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor a fost marcată la Iași prin schimbul de ștafetă al elevei Elleny Pendefunda, de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, cu primarul Mihai Chirica. Activitatea face parte dintr-un program inițiat de Fundația „Terre des hommes” și implementată la nivel naţional cu sprijinul adulților care predau ştafeta propriilor meserii unor copii și tineri dornici să le înveţe. Cei doi...

Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată miercuri, 21 noiembrie, la consumatorii de pe mai multe străzi din oraş

În scopul efectuării de lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, miercuri, 21 noiembrie, începând cu ora 10.00, alimentarea cu gaze naturale va fi sistată la consumatorii de pe mai multe străzi din municipiul Iaşi. Astfel, până la ora 15.00, alimentarea cu gaze naturale va fi întreruptă pe străzile: Aurel Vlaicu (de la nr. 1 la nr. 80), Avionului, Şapte Oameni, Lt. Popovici, Lt. Aviator Gheorghe Negel, Holboca, Aterizaj şi Aviaţiei....

Echipele municipalității lucrează non-stop pentru combaterea efectelor negative ale ninsorii

Servicii Publice SA a intervenit în cursul zilei de marţi pentru eliminarea efectelor ninsorii în zonele de pantă și pe versanți (în special în Galata și Țicău), poduri și pasaje, dar și în parcuri, spații verzi și cimitire. Potrivit Biroului de presă al Primăriei, compania a acționat cu două autobasculante, patru tractoare cu lamă și zece angajați și a folosit 32 de tone de material antiderapant. De asemenea, echipele Servicii Publice SA au...

Asociaţiile civice care militează pentru construirea „Autostrăzii Unirii” nu o vor pe Olguţa Vasilescu la Ministerul Transporturilor

Asociațiile civice „Moldova Vrea Autostradă” și „Împreună pentru A8”, care militează pentru construirea de autostrăzi în regiunea Moldovei, i-au transmis preşedintelui României, Klaus Iohannis, o scrisoare deschisă în care-i solicită şefului statului să nu o nominalizeze pe Lia Olguţa Vasilescu pentru funcţia de ministru al Transporturilor. Potrivit semnatarilor documentului, Lia Olguţa Vasilescu nu are calităţile necesare şi nici experienţa...
;