3:34 am - Wednesday July 17, 2019

Daily Archives: 19:46

Scrisoare deschisă a primarului Iaşului, adresată ambasadorilor care au semnat apelul împotriva graţierii şi amnistiei

Primarul Municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a transmis, astăzi, o scrisoare deschisă ambasadorilor celor 12 ţări care au semnat, ieri, un apel către premierul României, Viorica Dăncilă, prin care îşi manifestau îngrijorarea faţă de posibilitatea adoptării de către Guvern a unei Ordonanţe de Urgenţă privind graţierea şi amnistia persoanelor condamnate pentru corupţie. În documentul remis celor 12 ambasadori acreditaţi la Bucureşti, şeful municipalităţii...

Demonstrații de robotică, ateliere de creație și de jurnalism, vineri, la Palas

Curioșii de toate vârstele sunt așteptați vineri, la Palas, acolo unde se vor desfășura o serie de ateliere captivante: robotică, jurnalism, creație, muzică și dans și investigație. Părinții care vor să descopere noi activități extracurriculare pentru copiii lor și prichindeii curioși să interacționeze cu domenii captivante sunt așteptați vineri, 5 aprilie 2019, de la ora 17.00, în piațeta Intersport din Atriumul Palas Mall. Atelierele care...

Atelier de pedagogie muzeală la Palatul Culturii

În contextul expoziției „OLFACTIV. Mirodenii, răşini, parfumuri şi miresme. Din antichitate până în epocă modernă”, Muzeul de Istorie a Moldovei și Biroul Relații Publice, Marketing Cultural, Logistică, Proiecte și Programe organizează în cadrul programului DICE, derulat de Complexul Muzeal Național „Moldova”, un atelier de pedagogie muzeală cu tema „Drumul mirodeniilor”, concept ce poartă semnătura muzeografului Ioan Iaţcu. Atelierele...

Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr, de la Iaşi, elogiat în presa străină

Programul artistic al Teatrului pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” din Iași și evenimentele pe care această instituţie de cultură le organizează, au traversat de mult granițele României prin turnee, participări la festivaluri, invitați de marcă și ecouri în presa de specialitate. Anul trecut, s-a scris despre instituția ieșeană în Austria, Italia, Belgia și Bulgaria, mai ales cu referire la Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul...

UMF Iași, singura instituţie de învăţământ medical din România prezentă în clasamentul global de performanţă

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași este singura instituţie de învăţământ medical din România cotată în topul The Times Higher Education University Impact Rankings, dat publicității în această săptămână. The Times Higher Education University Impact Rankings este singurul clasament global de performanță care evaluează universitățile în baza Obiectivelor Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă. Realizatorii...

Lansare de volume de poezie, la Casa Cărții

Sâmbătă, 6 aprilie 2019, ora 11:00, la Casa Cărții Iași (B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 57, Sala de Evenimente „Mihai Eminescu”, etaj II), va avea loc lansarea volumelor de poezie „Filosofii de curte” şi „Scutiri de vamă” semnate de autorul Mihai Constatin Ticu. Volumele vor fi prezentate de prof.Petronela  Angheluţă şi de scriitorii Mihai Batog Bujeniţă şi Constantin Mănuţă, membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Invitat de...

Proiectul „Lectura – cuvânt şi imagine” reunește sâmbătă 800 de elevi din clasele II-IV

O nouă primăvară, un nou început, o nouă provocare a concursului de lectură, inițiat și găzduit de Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun”… Devenit de acum o tradiție în rândul copiilor și al cadrelor didactice din învățământul primar al județului Iași, proiectul „Lectura – cuvânt şi imagine”, aprobat de I.S.J. Iaşi în C.A.E.J. 2019, coordonat de directorul școlii, Mihai Crauciuc-Cabur, şi profesorii pentru învăţământul...

O nouă ediție a campaniei umanitare „Donează pentru un zâmbet”

Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Socială (DAS), anunţă demararea unei noi ediţii a campaniei „Donează pentru un zâmbet!”. Aflată în acest an la cea de-a IX-a ediție, acțiunea are o puternică componentă socială, cultivând spiritul de solidaritate al ieşenilor. Campania de colectare a donațiilor se desfășoară în perioada 3 – 21 aprilie, acestea urmând să ajungă la persoanele vârstnice și la familiile vulnerabile...

O firmă din Capitală va curăţa şi vopsi stâlpii metalici din oraş

Primăria Municipiului Iași a încheiat un nou contract pentru lucrările de curăţire şi vopsire a stâlpilor metalici din oraș. Este vorba de 600 de stâlpi (320 mari și 280 mici), lucrările fiind executate de SC Acoperișul Meu Perfect SRL București, contra unei sume de 294.753 de lei, inclusiv TVA, în cel mult un an, informează Biroul de presă al Primăriei. În cadrul campaniei de curățenie de primăvară, desfăşurată în perioada 18 martie – 1...

Tichete sociale valorice, acordate pensionarilor cu ocazia Sărbătorilor de Paşte

Cu ocazia Sărbătorilor pascale, municipalitatea ieșeană va acorda, pentru al XV-lea an consecutiv, ajutoare sub formă de carnete cu tichete sociale valorice. Prin intermediul Direcției de Asistență Socială (DAS), acestea vor fi distribuite pensionarilor cu pensii de până la 800 de lei inclusiv (pensionari de drept şi pensionari pe caz de boală),  respectiv un număr de 10.717 beneficiari, precum și veteranilor de război, în număr de 150 de persoane....
;