Daily Archives: 21:11

Hermanstadt – Poli Iaşi 0-1. Gură importantă de oxigen pentru moldoveni

Ajunşi la numai trei puncte deasupra locului de baraj, oaspeţii au început decişi întâlnirea de pe Stadionul „Nicolae Dobrin” din Piteşti, conştienţi că doar o victorie ar putea linişti cât de cât apele în Copou. După un sfert de oră în care au părut că deţin iniţiativa, fără însă a avea cu adevărat ocazii de gol, ieşenii cedează treptat mijlocul terenului, permiţându-le gazdelor să fie mai vizibile în treimea adversă. Această impresie...

„Livada de la școală” a prins rădăcini în zece școli din județul Iași

Sâmbătă, 6 aprilie 2019, peste 70 de voluntari ai companiei Antibiotice s-au implicat în proiectul „Livada de la școală”, derulat de Fundația „Antibiotice Știință și Suflet” plantând 150 de pomi fructiferi la Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” Iași și la Centrul de îngrijire de zi pentru copii aflați în situații de risc, sat Cornești comuna Miroslava. Tot în aceiași campanie de plantare, angajații Antibiotice au sprijinit...

Marea Voluntariadă naţională de mediu a şcolarilor, la Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun”

În cadrul proiectului „Marea Voluntariadă naţională de mediu a şcolarilor”, 35 de elevi de la Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” Iași au participat cu deosebit entuziasm la prima activitate din cele 12 acţiuni  de mediu. MAREA VOLUNTARIADĂ NAȚIONALĂ DE MEDIU A ȘCOLARILOR este o competiție de educație pentru mediu adresată elevilor, de la clasa pregătitoare la clasa a VIII-a, în perioada 1 aprilie – 31 mai 2019. Elevilor li s-au prezentat...

“Zilele Bojdeucii” – eveniment ajuns în acest an la ediţia cu numărul 51

În organizarea Muzeului Național al Literaturii Române Iași, în perioada 13-14 aprilie, la Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca) va avea loc evenimentul intitulat “Zilele Bojdeucii”, ajuns anul acesta la ediția cu numărul 51. În prima zi, respectiv sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 11.00, este programat vernisajul expoziției de grafică „Povești”. Lucrările expuse sunt ilustraţii ale poveştilor şi povestirilor lui Ion Creangă, realizate de Ary...

Au început înscrierile la „Rezidenţele FILIT pentru traducători străini” – ediţia a șasea

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) dă startul înscrierilor în programul de Rezidenţe FILIT pentru traducători. Astfel, şi în acest an, șase traducători străini din limba română într-o limbă străină vor beneficia prin intermediul acestui program de transport, cazare timp de o lună, precum și de o sumă forfetară. Inițiativa aparține Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR) Iași, fiind sprijinită de Memorialul...

1.500 de persoane au fost încadrate în muncă în primele două luni ale anului, la Iaşi

În primele două luni ale anului, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi au fost încadrate în muncă 1.518 persoane, dintre care 630 femei. Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 537 au peste 45 de ani, 339 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 367 au între 25 și 35 de ani, iar 275 sunt tineri sub 25 de ani...

„Ziua NATO în România”, sărbătorită duminică la Iaşi

Cu ocazia aniversării „Zilei NATO în România”, duminică, 7 aprilie, pe strada Anastasie Panu, în zona Prefecturii, va fi organizată o ceremonie militară. Manifestările vor începe la ora 13.00 şi se vor încheia în jurul orei 13.30. În această perioadă, reprezentanţii autorităţilor vor rosti scurte alocuţiuni, va fi arborat drapelul României, al NATO şi va avea loc defilarea Gărzii de Onoare. La acţiunile organizate cu ocazia ”Zilei NATO...

Prelegere „Oameni de geniu în știință – Nikola Tesla”, la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iaşi – Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” și Asociația Culturală „Noua Acropolă” anunţă un nou eveniment sub genericul „Oameni de geniu în știință” – o prelegere dedicată inventatorului, fizicianului şi inginerului Nikola Tesla. Prezentarea va fi susținută de Andrei Dumitru. Este dificil să ne imaginăm lumea actuală fără electricitate, telefonie mobilă, radio sau alte elemente...

Sute de somații pentru proprietarii vehiculelor abandonate pe domeniul public

Primăria Municipiului Iași continuă acţiunea de ridicare a autovehiculelor abandonate sau fără stăpân de pe domeniul public. Astfel, după cum informează într-un comunicat, Biroul de presă al Primăriei, de la începutul acestui an şi până în prezent au fost identificate 231 de astfel de vehicule. „Pe toate caroseriile acestora a fost aplicată câte o somație. În cazul a 24 dintre acestea au fost întocmite adrese către Serviciul Public Comunitar...

Proiect: Vouchere cu finanțare europeană pentru renunțarea la autovehiculele poluante

Așa cum primarul Mihai Chirica a anunțat public în mai multe ocazii, reprezentanții Primăriei Municipiului Iași au elaborat un proiect care vizează acordarea de vouchere în valoare de câte 500 de euro pentru ca un număr de 25.000 de posesori de autovehicule vechi și poluante din municipiul Iași să fie încurajați să renunțe la acestea. Proiectul, intitulat provizoriu „Inițiativă-pilot pentru o guvernanță locală integrată de mediu (Pilot-initiative...
;