3:22 am - Friday April 10, 2020

Daily Archives: 19:35

Mihai Chirica va candida din partea PNL pentru un nou mandat de primar al municipiului Iaşi

Întrunit, sâmbătă după amiază, în şedinţă extraordinară, Biroul Politic Judeţean (BPJ) al PNL Iaşi a aprobat candidatura lui Mihai Chirica, din partea PNL, pentru funcţia de primar al municipiului Iaşi la alegerile locale din luna iunie. În favoarea candidaturii lui Chirica au votat 28 din cei 33 de membri ai BPJ, în timp ce doi liberali au votat împotrivă iar trei s-au abţinut de la vot. „În urma depunerii adeziunii pentru dobândirea calității...

Traseul 54 pentru elevi și studenți devine funcţional începând de luni, 9 martie

Începând de luni, 9 martie, traseul de microbuz 54, destinat elevilor și studenților care locuiesc sau învaţă în zona Sărărie, devine funcțional, urmând ca prima cursă a celor două microbuze programate pentru această rută să aibă loc la ora 06:30, în fiecare zi, cu plecare atât din Stația “Târgu Cucu”, cât și din Stația “Pod Cacaina”, iar ultima cursă, la ora 20:00, informează Compania de Transport Public (CTP) Iaşi. Reamintim că...

Mircea Rednic, înaintea meciului cu Dinamo: Nu trebuie să mai facem paşi greşiţi

După succesul tonifiant obţinut miercuri, în Cupa României, când au eliminat-o, în sferturi, pe Universitatea Craiova, calificându-se astfel, în premieră, în semifinalele competiţiei, ieşenii pornesc cu gânduri mari şi în disputa de sâmbătă seara, din Copou, cu Dinamo, din etapa a doua a play-out-ului. Ajunşi pe loc de retrogradare, în ciuda punctului obţinut în deplasare, în etapa trecută, la Sfântu Gheorghe, moldovenii au nevoie ca de aer...
;