2:55 am - Friday April 10, 2020

Daily Archives: 15:50

Măsuri dispuse de Primărie pentru combaterea extinderii epidemiei de coronavirus

Având în vedere că printre măsurile dispuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență prin Hotărârea nr. 6 / 6.03.2020 se numără şi interzicerea activităților care presupun participarea unui număr mai mare de o mie de persoane, iar pentru cele cu un număr inferior este necesară o analiză la nivel local și avizul Direcției de Sănătate Publică, în cadrul şedinţei de luni, 9 martie, a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, primarul...

Prof. univ. dr. Vasile Vîntu, ales în funcţia de preşedinte al Senatului USAMV Iaşi

Membrii Senatului Universității de Ştiinţe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi l-au ales luni, 9 martie, în funcţia de președinte al Senatului universitar pe prof. univ. dr. Vasile Vântu, și au validat cei patru prorectori propuși să facă parte din echipa noului rector confirmat de Ministerul Educației și Cercetării (MEN), prof. univ. dr. Gerard Jităreanu, informează, într-un comunicat, Biroul de presă...

În judeţul Iaşi nu este înregistrat niciun caz de îmbolnăvire cu coronavirus

Numărul persoanelor din judeţul Iaşi, care au călătorit în zonele de risc şi care sunt izolate la domiciliu, fiind suspectate de infectare cu noul coronavirus, fără a prezenta însă simptomatologie specifică, a ajuns luni, 9 martie, la 813, cu zece mai multe faţă de ziua anterioară, anunţă Direcţia de Sănătate Publică (DSP), într-un comunicat de presă. Potrivit documentului, aria de răspândire a persoanelor izolate la domiciu cuprinde 93 de localităţi...

Prin intermediul campaniei Palas „Fabrica de dorințe”, ieșenii au contribuit la achiziționarea unui aparat medical pentru Spitalul de Copii „Sfânta Maria”

La îndeplinirea celei mai de preț dorințe a copiilor internați la Spitalul Clinic de Urgență „Sfânta Maria”, cea de a trăi, au contribuit și ieșenii cu inimă mare. Donațiile realizate prin achiziționarea „monedelor o dorință” din campania organizată de Palas au fost alocate achiziționării unui aparat de diagnoză a fibrozei chistice pentru copii. În perioada 30 noiembrie 2019 – 6 ianuarie 2020, în Atriumul Palas a fost pusă în funcțiune Fabrica...

Şapte echipe din Iaşi, calificate în programul de accelerare Innovation Labs 2020

În urma celor patru Hackathoane desfășurate simultan weekend-ul trecut în Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara, 45 de tinere echipe de start-up tehnic se alătură celor 28 deja calificate după Hackathonul de la finalul lunii februarie din București. Împreună, vor participa în programul de mentorat Innovation Labs care se va desfășura pe parcursul următoarelor 10 săptămâni. Hackathoanele reprezintă etapa de selecție a acceleratorului Innovation...

Programul Cinematografului „Ateneu” în perioada 9 – 15 martie

Săptămâna începe cu filmul lui Juan Manuel Cotelo, Cel mai mare dar/El mayor regalo, ce spune povestea unui regizor care, la sfârșitul filmărilor, oprește totul pentru că vrea să găsească un alt final pentru filmul său, nu clasica formulă în care cei răi sunt anihilați de cei buni, iar publicul aplaudă. Lungmetrajul Micul Joe/Little Joe, regizat de Jessica Hausner, a fost selecționat în competiția oficială de la Cannes și i-a adus Premiul pentru...
;