Monthly Archives: April 2020

Programul societăţilor comerciale din subordinea Primăriei în perioada Sărbătorilor Pascale

Primăria Municipiului Iaşi nu va avea program de lucru în perioada 17 – 20 aprilie 2020, însă instituţia va asigura permanența prin direcțiile, instituțiile și societățile comerciale subordonate. Pentru sesizări, cetăţenii pot folosi numărul scurt 0232.984, informează, într-un comunicat, Biroul de presă al instituţiei. În intervalul 17 – 20 aprilie 2020, Compania de Transport Public (CTP) SA va asigura serviciul de transport în comun conform...

A fost semnat contractul privind lucrările de extindere a reţelei de electricitate din zona Galata

Primarul Mihai Chirica a semnat astăzi, 16 aprilie, contractul de cofinanțare între Municipiul Iași și SC DelGaz Grid SA, necesar în vederea extinderii rețelelor electrice în zona Galata. Prin acest proiect vor fi realizați 6,32 kilometri de linii electrice subterane de 20 kV și 14,4 kilometri de liniile electrice subterane de 0,4 kV, la care se adaugă opt puncte de transformare. Valoarea totală a proiectului este estimată la suma de 9..805.303,69 lei,...

Noi măsuri de prevenire a răspândirii pandemiei COVID-19 în municipiul Iași

Direcția de Asistență Socială (DAS) va pune la dispoziția Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (MMB) un număr de 400 de măști de protecție și opt cutii de mănuși de protecție a câte o sută de bucăți fiecare, destinate voluntarilor din parohii care vor distribui Paștile și Sfânta Lumină în zilele de 16 şi 17 aprilie, precum şi în Noaptea de Înviere, credincioşilor care solicită acest lucru, potrivit prevederilor din Acordul încheiat între...

Alte nouă cazuri de infecţie cu COVID-19 la Iaşi

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost confirmate nouă cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Astfel, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, la data de 16.04.2020, în judeţul Iaşi erau confirmate 130 de cazuri de COVID-19 . De la începutul epidemiei şi până acum, la nivelul judeţului Iaşi au fost vindecate 23 de persoane (cu una mai mult faţă de ziua precedentă), iar alte şapte au decedat. În prezent, în judeţul Iaşi, un număr...

Un ieşean a donat 100.000 de lei în contul Fondului “Solidaritatea”

Primarul Mihai Chirica i-a mulţumit public, prin intermediul unei scrisori deschise, patronului unei firme locale, care în această săptămână a donat suma de 100.000 de lei în contul Fondului “Solidaritatea”, deschis de municipalitate pentru ajutoarea cu materiale şi echipamente a unităţilor medicale aflate în prima linie a luptei cu virusul SARS-CoV-2 şi a persoanelor vulnerabile, pe perioada pandemiei de coronavirus. Scrisoarea deschisă semnată...

Patru firme, interesate să livreze spitalul mobil pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu COVID-19

Patru societăți, două din România, una din Turcia și una din India, au depus documentația necesară pentru atribuirea contractului de furnizare a unui spital mobil/modular pentru diagnosticarea, tratamentul și combaterea răspândirii Covid 19 la nivelul Regiunii de Nord-Est, anunţă Biroul de presă al Consiliului Judeţean Iaşi. Unitatea  medicală va fi achiziționată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) EURONEST, fondurile fiind asigurate...

Străzile din municipiu dezinfectate cu biocide, în această noapte, de Salubris

În această noapte, în intervalul orar 22.00 – 6.00, SC Salubris va acționa cu dezinfectant pe străzile Plopii Fără Soț, Vișan, Trei Fântâni (până la malul râului Vămășoaia), Victor Mihăilescu Craiu, Ștefan Octavian Iosif, Libertății, Cerna, Pantelimon Halipa, Tabacului, Sergent Grigore Ioan, Luca Arbore, Cazărmilor și Transilvaniei, șoselele Bucium, Bârnova, Națională și Munteni, bulevardele Socola și Poitiers și fundacurile Păun, Socola...

Persoanele confirmate cu SARS-CoV-2, dar asimptomatice, plasate în carantină la domiciliu

Începând de astăzi, persoanele asimptomatice confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, internate în spital sau venite din zonele roşii (Italia, Spania, Franța, Belgia, Marea Britanie, Germania, Austria, Olanda, Elveția, Turcia, Statele Unite și Iran), vor fi tratate la domiciliu, timp de 14 zile, pe baza unui aviz epidemiologic semnat de medicul infecţionist şi o declaraţie pe propria răspundere, care certifică faptul că acasă au asigurate condiţiile...

Dan Lungu: Trebuie să investim urgent în sprijinul victimelor violenței domestice

Conform datelor oficiale, pandemia și izolarea au dus la scăderea numărului de furturi, tâlhării sau infracțiuni stradale, dar nu și la cel al cazurilor de violență domestice. Numai în primele trei luni ale anului, în județul Iași au fost înregistrate 508 victime ale violenței domestice. Dintre acestea, cele mai multe victime, un total de 324, au fost femei adulte, 68 au fost bărbați și 116 au fost minori – 57 de sex masculin și 59 de sex feminin....

Inițiativa #prioritatepentrusanatate vine în ajutorul pacienților cronici și a sistemului de sănătate din România

Roche România, Asociația Pacienților cu Boli Cronice din România (APCR) și Uber lansează #prioritatepentrusanatate, inițiativă caritabilă în sprijinul bolnavilor cronici, ce au nevoie să ajungă în mai multă siguranță la spital. Prin inițiativa #prioritatepentrusanatate se va asigura transportul gratuit, începând de luni, 20 aprilie, către și de la 32 de spitale din București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara pentru pacienții ce suferă de afecțiuni...
;