Daily Archives: 18:03

Primăria a redeschis parcurile din oraş

Începând cu data de 15 mai, parcurile administrate de SC Servicii Publice SA sunt redeschise, accesul persoanelor fiind permis însă în anumite condiții specifice acestei perioade, după cum urmează: parcurile sunt deschise pe toată durata săptămânii; activităţile de dezinfecţie a aleilor şi mobilierului urban se vor realiza zilnic, în intervalul orar 6.00 – 7.00, sau ori de câte ori va fi necesar; cetăţenii au voie să circule pe toate aleile din...

Accesul în cimitire, doar în anumite condiţii şi numai într-un anumit interval orar

Începând cu data de 15 mai, cimitirele publice din municipiul Iași, aflate în administrarea SC Servicii Publice SA, sunt redeschise în scopuri religioase sau pentru întreținerea mormintelor. Accesul în cimitire este permis intervalul orar 8.00 – 18.00, în următoarele condiții: (1) La intrarea în cimitir, fiecare cetățean va primi un bon datat pe care se va înscrie amplasamentul la care acesta se deplasează în scopul îngrijirii mormântului, activităților...

Baza de agrement de la Ciric, redeschisă ieşenilor începând din acest weekend

Începând cu data de 15 mai, odată cu ridicarea stării de urgenţă şi intrarea în stare de alertă, Baza de agrement “Ciric” și celelalte zone de picnic vor fi redeschise. Programul de funcționare a Bazei de agrement Ciric în această perioadă este în intervalul orar 7.00 – 21.00, inclusiv pentru terenurile de tenis. Accesul și utilizarea bazei sunt posibile cu respectarea anumitor reguli: (1) Este interzis accesul în incintă a persoanelor care...

4.900 de solicitări de acordare a şomajului tehnic, depuse de angajatorii ieşeni

Pânã la data de 15.05.2020, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi a înregistrat aproximativ 4.900 solicitãri de acordare a șomajului tehnic din partea agenților economici cu sediul social în județul Iași. “Cu un efort susținut am reușit sã plãtim toate cererile depuse correct, astfel încât banii sã ajungã în cel mai scurt timp la cei 34.257 de salariaţi aflați în șomaj tehnic”, se arată într-un comunicat...

Parcul, saloanele de înfrumusețare și noi locații se redeschid la Palas și Iulius Mall! Vezi lista completă a serviciilor și magazinelor disponibile!

Din 15 mai 2020, ne relaxăm la Palas, cu responsabilitate și grijă față de cei din jur! Dacă ți-a fost dor de parcul din inima orașului, acum te poți bucura din nou de soare, natură și mișcare în timpul dedicat familiei tale. În plus, saloane cu servicii beauty s-au alăturat locațiilor deja deschise în Palas și Iulius Mall Iași, oferindu-ți un refresh mult așteptat.   Probabil cel mai râvnit moment pentru mulți este o plimbare în parc sau o...

Un singur caz de coronavirus, în ultimele 24 de ore, la Iaşi

Conform datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), la data de 15.05.2020, în judeţul Iaşi erau confirmate 342 de cazuri de COVID-19, cu unul mai mult decât în ziua anterioară. De la începutul epidemiei şi până acum, la nivelul judeţului Iaşi au fost vindecate şi externate 173 de persoane, în timp ce 23 de persoane au decedat. Un număr de 1.537 de persoane sunt izolate la domiciliu, în timp ce 180 de persoane au ieşit din perioada...

Reguli noi privind accesul în cimitirele din municipiu

Odată cu încetarea stării de urgenţă şi intrarea în stare de alertă, începând cu data de 15 mai, cimitirele administrate de SC Servicii Publice SA au fost redeschise în scopuri religioase sau pentru întreținerea mormintelor. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii accesul în cimitire este permis intervalul orar 8.00 – 18.00, în următoarele condiții: grupurile care intră în cimitir pot să fie formate din cel mult trei persoane; la intrarea...

Se redeschid clinicile Facultății de Medicină Veterinară din Iași

Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Iaşi redeschide clinicile pentru pacienții necuvântători. Astfel, începând de luni, 18 mai, își vor relua activitatea două dintre cele mai importante și solicitate servicii din cadrul instituției, mai exact Clinica Medicală și Serviciul de Radiologie. Acestea vor asigura asistență veterinară pentru toate cazurile (inclusiv urgențele)....

UAIC organizează online a patra ediție a conferinței internaționale EUFIRE

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează vineri, 15 mai, conferința internațională European Finance, Business and Regulation – EUFIRE. Evenimentul, ajuns la cea de-a patra ediție, va avea loc anul acesta exclusiv online. Cei 150 de cercetători înregistrați, prin cele 85 de lucrări acceptate pentru prezentare de către membrii comitetului științific, vor pune în discuție subiecte importante legate de cerințele actuale ale...

UAIC organizează 12 școli de vară online pentru liceeni

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) va desfășura în perioada 6-19 iulie un număr de 12 școli de vară online gratuite, dedicate elevilor de liceu şi finanțate în cadrul Proiectului privind Învățământul Secundar (ROSE) de către Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare (Banca Mondială). Școlile de vară au ca scop organizarea de cursuri și alte activități relevante destinate elevilor de liceu, cu precădere celor...
;