Monthly Archives: September 2020

Alte două focare de COVID-19 la Iaşi. Unul dintre acestea la SC Apavital SA

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași a anunţat luni, 28 septembrie, apariţia a două noi focare de COVID-19 în judeţ, la S.C. APAVITAL S.A. Iași – SECȚIA ELECTROMECANICĂ şi, respectiv, la o societate comercială cu sediul central în Bucureşti. Potrivit unui comunicat al DSP, în urma testelor efectuate de medicii epidemiologi, şapte salariaţi de la SC APA VITAL Iaşi – SECŢIA ELECTROMECANICĂ au fost depistaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2....

Încă două şcoli ieşene au cerut suspendarea cursurilor în sistemul faţă în faţă

Având în vedere faptul că păstrarea stării de sănătate a elevilor și a cadrelor didactice este prioritară, consiliile de administrație ale unităților de învățământ în care s-au înregistrat cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 au transmis luni, 28 septembrie, către Inspectoratul Școlar Iași solicitarea de a primi avizul inspectoratului și al Direcției de Sănătate Publică pentru suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă...

Municipiul Iaşi ar putea intra în scenariul galben privind măsurile de siguranţă sanitară

Întrunit în şedinţă extraordinară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a analizat luni, 28 septembrie, situaţia cazurilor pozitive de COVID-19 înregistrate în ultimele două săptămâni în judeţul Iaşi. Astfel, pe baza datelor furnizate de specialişti a fost dispusă suspendarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau...

REZULTATE FINALE ALEGERI LOCALE 2020. PRIMĂRIA MUNICIPIULUI IAŞI

Pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente (AEP) au fost publicate luni rezultatele finale ale alegerilor locale desfăşurate duminică, 27 septembrie, în judeţul Iaşi. Astfel, pentru funcţia de primar al municipiului Iaşi, cele mai multe voturi valabil exprimate au fost obţinute de Mihai Chirica (PNL), urmat de Cosette Chichirău (USR-PLUS) şi Camelia Gavrilă (PSD). Rezultate finale candidaţi pentru Primăria Municipiului Iaşi: Mihai Chirica (PNL)...

REZULTATE FINALE ALEGERI LOCALE 2020. CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI IAŞI

Pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente (AEP) au fost publicate luni rezultatele finale ale alegerilor locale desfăşurate duminică, 27 septembrie, în judeţul Iaşi. Astfel, în urma voturilor valabil exprimate de ieşeni, în viitorul Consiliu Local al Municipiului Iaşi vor intra patru formaţiuni: PNL, USR-PLUS, PSD şi PMP. Cele 27 de mandate vor fi distribuite astfel: 11 PNL, 9 USR-PLUS, 5 PSD şi 2 PMP. Rezultate finale Consiliul Local al Municipiului...

REZULTATE FINALE ALEGERI LOCALE 2020. CONSILIUL JUDETEAN IAŞI

Pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente (AEP) au fost publicate luni rezultatele finale ale alegerilor locale desfăşurate duminică, 27 septembrie, în judeţul Iaşi. Astfel, în urma voturilor valabil exprimate de ieşeni, în viitorul Consiliu Judeţean Iaşi vor intra patru formaţiuni: PNL, PSD, USR-PLUS şi PMP. Rezultate finale Consiliul Judeţean Iaşi: PNL – 106.865 voturi (39,73%) PSD – 65.992 voturi (24,53%) USR-PLUS – 39.069 voturi...

REZULTATE FINALE ALEGERI LOCALE 2020. LISTA PRIMARILOR DIN JUDEŢUL IAŞI

PNL este marele câştigător al alegerilor locale din judeţul Iaşi, desfăşurate duminică, 27 septembrie. Astfel, în urma numărătorii paralele efectuate de partidele politice, PNL a câştigat în judeţul Iaşi 51 de primării din totalul celor 98 de unităţi administrative teritoriale, urmat de PSD (43), USR-PLUS (3) şi PMP (1). Lista primarilor din judeţul Iaşi, în urma alegerilor de duminică: Municipiul Iași- Mihai Chirica (PNL) Municipiul Pașcani-...

Record absolut de infecţii cu SARS-CoV-2 la Iaşi: 172 de persoane depistate pozitiv în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi s-au înregistrat 172 de cazuri noi de infecţii cu virusul SARS-CoV-2, record aboslut până acum, de la începutul pandemiei, numărul total al persoanelor bolnave de COVID-19 ajungând astfel la 4.911. Cu cele 172 de cazuri noi înregistrate astăzi, Iaşul a urcat pe locul doi pe ţară, după municipiul Bucureşti (235).  În ceea ce priveşte situaţia la nivel naţional, potrivit informării date publicităţii de Grupul...

Nouă elevi din judeţul Iaşi, confirmaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2

Având în vedere prevederile Ordinului comun nr 5487/1494/2020, în urma confirmării pozitive de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a unui număr de nouă elevi, două unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Iaşi au solicitat suspendarea cursurilor în modalitatea „faţă în faţă” la nivel de clasă şi unitate şcolară. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, solicitările au fost aprobate de Consiliile de Administraţie ale unităţilor...

„Serile bobocilor”, organizate diferit la USAMV Iaşi

În perioada 28 septembrie  – 1 octombrie se desfășoară „serile bobocilor” evenimente organizate de către Liga Studenților Agronomi și Veterinari (LSAV) din cadrul Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi. În acest an, din cauza contextului pandemic, întâlnirile cu cei mai tineri studenţi, „bobocii”, vor avea loc în aer liber, pe terenul de fotbal din cadrul bazei sportive a USAMV...
;