Daily Archives: 21:09

Start pentru cursul Real Estate Business Management. Specialiștii IULIUS pregătesc studenții FEAA pentru primul pas în carieră

70 de studenți au fost selectați să participe la cursul Real Estate Business Management, organizat de compania IULIUS în parteneriat cu Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Primul curs pentru formarea viitorilor specialiști din domeniul real-estate va fi susținut începând din acest weekend. După absolvire, tinerii pot obține un internship plătit în cadrul companiei. Peste 100...

Precizări cu privire la numirea lui Marius Grațian Benchea ca membru ATOP

Consiliul Județean (CJ) Iași a luat act de informațiile apărute în mass-media despre situația juridică a lui Marius Grațian Benchea, numit ieri membru al Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), prin dispoziția președintelui. „Referitor la această situație, precizăm că aceasta era cunoscută de către conducerea Consiliului Județean anterior numirii. Administrația CJ a purtat discuții atât cu domnul Benchea, cât și cu reprezentanții...

Autocar ultramodern pentru Poli Iaşi

Deşi evoluţiile elevilor lui Andrei Cristea, în acest sezon, au fost departe de pretenţiile unei prim divizionare, conducerea CSM Politehnica Iaşi continuă să le satisfacă acestora toate poftele, în contradicţie cu locul ocupat în clasament de gruparea alb-albastră. Astfel, după ce au făcut eforturi mari pentru a le asigura jucătorilor salariile la zi, oficialii grupării din Dealul Copoului au reuşit, recent, să atragă un sponsor important la echipă,...

Timp pentru dans și distracție la Iulius Mall Iași

Plié, pirouette sau arabesque sunt doar câteva dintre tehnicile pe care copilul tău le va învăța la Oana Floriea Ballet School. Recent inaugurată la demisolul Iulius Mall Iași, noua școală de balet își așteaptă dansatorii într-un cadru ludic. Ai un copil care debordează de energie și își dorește să învețe balet? Îndeplinește-i visul și vino împreună cu el la Oana Floriea Ballet School din Iulius Mall Iași! Aici va descoperi un instructor...

Iaşul, pe locul V la nivel naţional la numărul cazurilor noi de coronavirus

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 141 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, în creştere faţă de ultima raportare, numărul total de infecţii de la începutul pandemiei şi până în prezent ajungând la 32.744, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).  Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.506 au fost externate (cu 13 persoane externate în plus faţă de ziua precedentă).  În judeţul...

Încă doi elevi şi trei cadre didactice, confirmaţi pozitiv cu SARS-CoV-2 la Iaşi

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a dat publicităţii joi, 18 februarie, situaţia cazurilor de COVID-19 înregistrate în cadrul unităţilor de învăţământ din judeţ de la reluarea cursurilor din semetrul al doilea, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 3235 din 4 februarie 2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru...

Focar de COVID-19 la Institutul de Boli Cardiovasculare. Şapte pacienţi, confirmaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat joi, 18 februarie, apariţia unui focar de COVID-19 la Institutul de Boli Cardiovasculare Iași – Secția Chirurgie Cardiovasculară, unde în urma testării epidemiologice, şapte pacienți au fost confirmaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. „S-au limitat internările în secție, cu excepția urgențelor majore. Cinci pacienți au fost  transferați în alte spitale suport COVID-19. Cei doi pacienți...
;