5:13 pm - Thursday April 19, 6706

Daily Archives: 19:00

Consorțiul „Universitaria” salută inițiativa MEN privind alocarea de fonduri speciale pentru activitatea de cercetare

Consorțiul „Universitaria”, din care fac parte Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara, a pledat încă de la înființarea sa pentru implementarea unor măsuri sistemice care să ducă la creșterea recunoașterii și prestigiului universităților românești prin asumarea de către ministerul...

550 de ieşeni s-au vaccinat până acum împotriva COVID-19, fără programare, la centrul deschis la CCS

La Casa de Cultură a Studenților (CCS) continuă acţiunea demarată în această săptămână., destinată ieşenilor care doresc să se vaccineze fără programare. Astfel, în cea de-a treia zi de la deschiderea centrului, peste 550 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19, informează Direcţia de Sănătate Publică. Acțiunea, organizată de Consiliul Județean Iași, Prefectura Județului Iași și Direcția de Sănătate Publică Iași, face parte din...

Toate şcolile din municipiul Iaşi vor începe activitatea, săptămâna viitoare, în scenariul verde

Primăria Municipiului Iași a luat act și va aplica prevederile hotărârii nr. 92 / 7 mai 2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Iași privind aprobarea scenariului de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar din Județul Iași începând cu data de luni, 10 mai 2021. Întrucât în municipiul Iași, rata de incidență cumulată a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile este de sub 1 la 1.000...

Primul centru de vaccinare de tip drive through va fi deschis sâmbătă la Iaşi

Sâmbătă, 8 mai, la Iaşi se va deschide primul centru de vaccinare anti-COVID-19 direct din mașină (drive through). Potrivit autorităţilor locale, acesta va fi amenajat în parcarea ERA Shopping Park de la ieşirea din municipiul Iaşi către Târgu Frumos şi va funcționa între orele 8.00 și 20.00. Vaccinul folosit este cel produs de compania Pfizer BioNTech, iar rapelul va putea fi făcut la orice centru de vaccinare. Doritorii vor trebui să aibă asupra...

Scenariile de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județul Iași pentru săptămâna 10 – 14 mai

Întrunit în cursul acestei după amieze în şedinţă la Prefectură, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgerţă (CJSU) a aprobat o hotărâre privind scenariul de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din judeţul Iaşi pentru săptămâna 10 – 14 mai 2021,  în funcție de situația epidemiologică din judeţ. Raportându-ne la incidența epidemiologică din data de 7 mai 2021, la nivelul județului Iași, dintr-un total de 98...

Centrele de vaccinare AstraZeneca din judeţul Iaşi se transformă în centre Pfizer BioNTech

Începând de sâmbătă, 8 mai, centrele de vaccinare deschise în judeţul Iaşi, care până acum utilizau vaccinul produs de compania AstraZeneca se vor transforma în centre Pfizer BioNTech. Anunţul a fost făcut, astăzi, de prefectul Marian Grigoraş, preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), într-o postare pe pagina proprie de socializare, în care se mai precizează că vaccinul AstraZeneca va mai fi folosit în centrele respective...

Mai multe locuri la licență și doctorat, la admitere, la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a primit de la Ministerul Educației mai multe locuri la studiile de licență și doctorat pentru admiterea din anul universitar 2021 – 2022. Astfel, într-o adresă primită de la Ministerul Educației se specifică faptul că TUIASI poate să scoată la concurs 2.400 de locuri pentru licență, 1.600 de locuri la master și 130 la doctorat, dintre care 64 cu bursă și 66 fără bursă. „Ministerul...

Numărul cazurilor noi de coronavirus se menţine constant la Iaşi

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 47 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, număr similar celui înregistrat în ultimele două zile, a anunţat astăzi, 7 mai, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Conform datelor oferite de INSP, din cele 47 de cazuri confirmate în judeţ, 30 au fost raportate în municipiul Iaşi. Până vineri, 7 mai, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 41.823 de cazuri cu...

Artiştii ieşeni, implicaţi în acţiunea de promovare a vaccinării populaţiei împotriva coronavirusului

Consiliul Județean (CJ) Iași este partener în cadrul unui proiect inovativ și unic în regiune, intitulat „Ne vaccinăm, bucurându-ne de artă”. În cadrul acestui proiect, în weekend-ul 7-9 mai, la Centrul de Vaccinare din cadrul Casei de Cultură a Studenților (CCS) din Iași, elevii Școlii de Arte „Titel Popovici”, actori din cadrul Ateneului Național din Iași, Corul Angeli, Corul DoReMi și Corul de Copii al Municipiului Iași vor susține, recitaluri,...

Expoziția „Napoleon I – 200 de ani de eternitate (1821-2021)”, la Muzeul Unirii

La începutul lunii mai a acestui an s-au împlinit două secole de la moartea lui Napoleon Bonaparte, personalitate de prim rang a istoriei moderne, vizionar și om de acțiune care a marcat în mod decisiv istoria Europei. Cu acest prilej, Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Unirii și Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare...
;