5:13 pm - Thursday April 20, 5313

Masă rotundă privind accesul tinerilor pe piața muncii

În cadrul proiectului ”Youth in Work”, implementat de Centrul de Dezvoltare Socială Iași împreună cu partenerii din Italia, marți, 29 iulie, a fost organizată masa rotundă cu tema ”Măsuri utile pentru fluidizarea accesului tinerilor pe piața muncii”. La eveniment au participat, pe lângă cei direct implicați în implementarea proiectului – coordonatori și beneficiari deopotrivă – reprezentanți ai autorităților locale, ai ONG-urilor, ai angajatorilor și ai structurilor cu atribuții directe în ocuparea forței de muncă. Astfel, au fost reprezentate Prefectura Iași, AJOFM Iași, AJOFM Neamț, Fundația “Star of Hope”, precum și deputatul Cristina Nichita, în dubla sa calitate, de angajator și de parlamentar de Iași.  Activitatea amintită marchează partea de final a proiectului derulat de Centrul de Dezvoltare Socială în parteneriat cu Fundația Academică “Petre Andrei”, INFOR Italia și cu Primăria Comunei San Secondo di Pinerolo (Torino), Italia. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul ”Tineret în Acțiune” și a abordat conceptul de democrație participativă printr-un program de implicare a tinerilor în dezbateri active cu privire la situația tineretului în general pe piața muncii la nivelul Uniunii Europene. Proiectul ”Youth in Work” a realizat o abordare pas cu pas a acestui concept, pornind în primul rând de la facilitarea transferului de informații (prin înțelegerea politicilor existente în domeniu la nivel UE și la nivel național în cadrul trainingului, precum și prin transferul de informații și competențe în domeniul designului de proiecte, realizarea de proiecte fiind o activitate prin care tinerii se pot implica activ in implementarea de idei de dezvoltare), prin examinarea punerii în pratică a acestora (vizitele la instituțiile publice sau la alte organizații care se ocupă de problematica tinerilor pe piața muncii din Romania și Italia), prin dezbatere și dialog finalizate cu creionarea unor propuneri de intervenții de îmbunătățire a politicilor existente.  Masa rotundă a fost momentul în care tot ceea ce a fost mai consistent în activitățile precedente a fost prezentat de fiecare dintre părțile implicate direct, pentru ca apoi să se realizeze o dezbatere care să permită coagularea unui feed-back din partea celor care ar putea folosi în sprijinul tinerilor ceea ce aceștia consideră că ar fi soluții pentru fluidizarea accesului lor pe piața muncii.

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;