Primăria caută voluntari pentru ediția din acest an a Festivalului Internațional al Educației

voluntar

Primăria municipiului Iaşi şi Fundaţia ”Iaşi – Capitală Culturală Europeană” organizează în perioada 22 – 31 mai 2015 cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional al Educaţiei – FIE 2015. ” La fel ca și primele două ediții, FIE 2015 va cuprinde zeci de evenimente (muzică, expoziții, carte, film, operă, teatru, educație), care vor transforma Iașul pentru zece zile într-o veritabilă capitală culturală europeană. De altfel, FIE este un eveniment reprezentativ, dar și unul dintre pilonii de rezistență ai Iașului, în demersul concertat de obținere a onorantului titlu de Capitală Europeană a Culturii 2021”, a declarat Dan Doboș, directorul festivalului. Echipa de organizare lansează un apel public către toți tinerii care doresc să se implice în desfășurarea celui mai mare festival din Iași. Înscrierile pentru voluntari s-au deschis joi, 7 mai, la Centrul de Informare Turistică al Municipiului Iași, din Piața Unirii nr. 12.  Persoanele care vor activa ca voluntari FIE trebuie să depună un CV cu câteva informații minime (date personale, telefon, email, studii, limbi străine, experiență relevantă) și o scurtă scrisoare de intenție, la sediul Centrului de Informare Turistică, de luni până vineri, între orele 08.00 – 18.00, sau prin email, la adresa voluntar@fieiasi.eu.  Persoana de contact este Anca Zota (tel. 0232.261.990). Data limită pentru înscrieri: 15 mai 2015. ”Voluntarii FIE vor fi integrați în echipa care asigură buna desfășurare a festivalului, urmând să intre în contact cu artiștii, invitații și personalitățile care vor ține capul de afiș al celei de-a treia ediții a Festivalului Internațional al Educației Iași”, au precizat organizatorii evenimentului. În acest an, activităţile festivalului vor avea loc pe axa Copou – Ştefan cel Mare – Palatul Culturii. În paralel, vor fi mai avea loc zeci de manifestări în stradă, atât în zona centrală, cât şi în cartierele Alexandru cel Bun şi Tătăraşi: proiecții de film, operă și dans, spectacole de teatru, concerte, animații și acrobații.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;