Președintele CJ Iași, Cristian Adomniței, reținut de DNA

adomnitei

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, a fost reținut de procurorii anticorupție, joi seara, sub acuzația de favorizarea infractorului și fals intelectual, în cadrul unui dosar care viza promovarea imaginii județului. Alături de Cristian Adomniței, procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore, a două funcționare din Consiliul Județean (Teodora Jinga, director executiv al Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ Iași și, respectiv, Ingrid Irimescu, șef al Serviciului Proiecte și Parteneriate din Direcția Proiecte și Dezvoltare Durabilă din CJ Iași), acuzate de abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată și, respectiv, complicitate la fals intelectual, precum și a administatorului firmei Laser Co., Letiția Popa, acuzată de instigare la abuz în serviciu, complicitate la fals intelectual în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în cadrul aceluaiași dosar. Potrivit procurorilor, președintele CJ Iași le-ar fi ajutat pe cele două subordonate ale sale să ascundă descoperirea unei infracțiuni în realizarea de către firma Laser Co., patronată de Letiția Popa, fina primarului Gheorghe Nichita, a unor materiale promoționale de promovare a județului, constând în cataloage de prezentare, în limbile română și engleză, calendare, mape de prezentare, hărți turistice, magneți, un film de prezentare a județului, pixuri, stick-uri USB și sacoșe din carton, toate cu privire la proiectele CJ Iași. Procurorii susțin că, potrivit procesului-verbal de primire-predare a materialelor, s-a consemnat predarea către autoritatea contractantă, respectiv CJ Iași, a unui număr inferior de repere față de cel prevăzut în contractul inițial (respectiv 11 din cele 16 repere), nefiind predate și primite albumele de prezentare, broșurile, DVD-urile cu filmul de prezentare a județului, precum și machetele cu proiectul conceperii și designul acestora, reperele nepredate având o valoare de 213.005, 71 lei, potrivit contractului. Deși bunurile menționate mai sus nu au fost predate Consiliului Județean Iași decât scriptic, cele două funcționare ar fi efectuat demersuri pentru a crea aparența recepționarii tuturor reperelor prevăzute în contract, astfel încât să poată fi efectuată plata către firma Laser Co., mai susțin procurorii. ”Inculpatul Adomniței Cristian Mihai, în calitate de președinte al Consiliului Județean Iași și de ordonator principal de credite, cu intenție directă, le-a ajutat pe inculpatele Jinga Teodora și Irimescu Carmen Ingrid, în urma unei înțelegeri prealabile cu acestea, pentru a se evita descoperirea infracțiunilor pe care acestea le comiseseră și tragerea lor la răspundere penală (…) De asemenea, inculpatul a refuzat să sesizeze de îndată organele de urmărire penală cu privire la frauda comisă, deși i s-a adus la cunoștință, în mod detaliat, modalitatea de comitere a acesteia și i s-a solicitat, în mod expres, să sesizeze organele de urmărire penală. În schimb, acesta a preferat să se implice activ în acoperirea cu acte false a faptelor comise. Astfel, în cursul lunii martie 2015, inculpatul Adomniței Cristian Mihai a semnat un proces verbal, datat 11.02.2015, prin care atesta, în mod mincinos, faptul ca la data respectivă, cele 948 albume de prezentare a județului Iași au fost restituite de către Consiliul Județean Iași societății comerciale respective, în vederea actualizării gratuite a acestora. În același sens, inculpatul Adomniței Cristian Mihai a refuzat să avizeze formularul de constatare și raportare a iregularităților întocmit de către Serviciul Audit Public Intern și le-a solicitat expres auditorilor să modifice constatările din cuprinsul acestui document, precizându-le totodată să întocmească un altul, cu același număr de înregistrare, care să nu conțină referiri la acel prejudiciu, în cuantumul respectiv”, se precizează în comunicatul DNA. Președintele CJ Iași, alături de cele două funcționare și administratorul firmei Laser Co., vor fi prezentați vineri instanței de judecată, care va trebui să decidă arestarea acestora pentru o perioadă de 30 de zile, cercetarea lor în libertate, sub control judicar, sau arestarea la domiciliu.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;