Ieșenii din Diaspora sprijină candidatura Iașului la titlul de Capitală Culturală Europeană

capitala

Fundația Iași – Capitală Culturală Europeană şi Radio HIT au lansat proiectul ”Dor&călător”, în cadrul acțiunilor de susținere a candidaturii Iașului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. Ieșeni care au plecat în străinătate de mulţi ani depun mărturii valoroase despre oraș și despre un viitor mai bun pe care și l-ar dori pentru acesta. Tania Cepoi din Stockholm, Suedia, Alina Tacu din Kuweit City, Kuweit, Daniela Fronea din Praga, Cehia, Irina Ibănescu din Stavanger, Norvegia, Vlad Sârbu din Shanghai, China sunt primele nume care pot fi regăsite în cadrul campaniei derulate pe Radio HIT – 94.9 FM în Iaşi, www.radiohit.rowww.iasi2021.ro. ”Ieşenii devin tot mai cunoscuţi şi mai apreciaţi pe continentul european. Și nu numai. Mulţi dintre aceştia şi-ar dori ca oraşul lor să capete strălucire, să devină apreciat şi prin întreg, nu numai prin parte – adică prin emigraţie. După un an, șase sau zece ani trăiți în aproape toate orașele lumii, ieșenii – născuți sau adoptați – susțin Iașul în competiție”, a declarat Violeta Cincu, director executiv Radio HIT. ”Aș dori să le mulțumesc partenerilor noștri de la Radio HIT pentru că au inițiat acest proiect și colegilor mei care au lucrat la implementarea lui (Oana Miron, Bianca Grigoriu, Elena Dornescu). Ne dorim ca ieșenii din diaspora să nu piardă niciodată legătura cu Iașul, ba chiar să vină cu propuneri și proiecte care să contribuie la dezvoltarea comunității noastre. Avem nevoie de experiența lor, de cunoștințele și de atitudinea  «se poate!» și îi asigurăm că vor găsi un partener receptiv în Fundația Iași – Capitală Culturală Europeană”,  a declarat Iulian Boia, director executiv FICCE. Tania Cepoi salută Iaşul din Piaţa Mare a orăşelului vechi al Stockholm-ului, unde se află muzeul Nobel, locul în care în fiecare an, pe data de 10 decembrie, se decernează premiile Nobel: „Susţin Iaşul şi cred că merită să câştige pentru că este un oraş prosper cu potenţial cultural”. Alina Tacu vorbeşte despre trecutul glorios al oraşului: ”Am crescut printre poeţi – George Lesnea, Cornel Sturzu şi câte alte nume remarcabile m-au şlefuit într-ale literaturii… Iaşul nu numai că merită, trebuie să devină Capitală Europeană a Culturii”. Daniela Fronea mărturiseşte că a simţit drept dureroasă despărţirea de mediul cultural al Iaşului, pe care l-a observat ca fiind „în continuă creştere şi devenire”: ”Un Iaşi care mă obişnuise deja cu spectacole grandioase în aer liber, cu festivaluri şi efervescenţă literară, cu piese de teatru şi spectacole de operă de talia celor de pe alte scene mari ale lumii”. A descoperit la Praga o altă deschidere faţă de literatură, una care încadrează cititul într-o dimensiune a firescului: „Lectura oriunde. Aici este un lucru absolut normal să citeşti în tramvai, în metrou, în parc, la terasă, chiar şi mergând pe stradă sau în maşina proprie oprită în aşteptarea cuiva”. Irina Ibănescu este optimistă: ”Sunt multe lucruri care s-au schimbat în Iaşi de când am plecat. Am lăsat în urmă mormane de moloz şi străzi închise, se lucra cam peste tot, iar oraşul părea ca după bombardamente. Când m-am întors în vizită am avut o surpriză placută. Unele locuri erau transformate şi modernizate. Altele sunt în curs de modernizare”. ”Dor&călător” este un proiect comunitar, realizat pro bono de Radio HIT, în colaborare cu Fundaţia Iaşi – Capitală Culturală Europeană, pentru ieșenii de pretutindeni și pentru cei care iubesc Iașul, de aproape sau de departe.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;