Școlile din județul Iași, obligate să-și achiziționeze frigidere pentru păstrarea alimentelor din cadrul programului ”Laptele și cornul”

lapte si corn

În județul Iași se află în această perioadă în plină desfășurare acțiunea de verificare atât a firmelor care produc și livrează produsele lactate și de panificație din cadrul programului guvernamental ”laptele și cornul”, cât și a spațiilor de depozitare a acestor produse din cadrul unităților de învățământ. Astfel, în urma Ordinul emis la începutul lunii aprilie de prefectul Marian Grigoraș, inspectorii din cadrul Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Iași au efectuat un număr de 20 de controale, fiind aplicate două avertismente pentru depozitarea necorespunzătoare a produselor respective. Simultan cu verificările demarate de CJPC au fost efectuate controale tematice și de către inspectorii Direcției de Sănătate Publică (DSP) și, respectiv, ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA). Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Prefecturii Iași, DSP a efectuat 70 de controale, în urma cărora au fost aplicate două avertismente pentru depozitare necorespunzătoare și o amendă în valoare de 500 lei, pentru neefectuarea cursurilor de însușire a noțiunilor generale de igienă de către persoana desemnată ca responsabil de program la nivelul unei unități de învățământ. La rândul lor, inspectorii DSVSA au efectuat un număr de 54 de controale, în urma cărora au fost aplicate cinci avertismente, precum și măsuri specifice de remediere. Abaterile constatate de DSVSA se referă, în principal, la numărul insuficient de frigidere și lipsa monitorizării temperaturii în spațiile de depozitare. ”Avem constatate o serie de aspecte în ceea ce privește modul în care este depozitat laptele în școli. Nu peste tot există frigidere suficiente, ceea ce poate constitui o problemă. Până acum au fost găsite soluții, astfel încât nu am avut înregistrate probleme majore cu acest program. Este nevoie însă de o serie de investiții pentru ca toate unitățile de învățământ să dețină suficiente frigidere pentru păstrarea laptelui. Pentru aceasta, am solicitat primăriilor, care au obligații în acest sens, să se implice în vederea rezolvării situației. Totodată, vom colabora cu Inspectoratul Școlar Județean și Consiliul Județean pentru ca programul național să fie implementat în cele mai bune condiții”, a declarat prefectul Marian Grigoraș. Având în vedere rezultatele controalelor privind modul de derulare al Programului național ”Laptele și Cornul”, reglementat de O.U.G. nr. 96/2002, prefectul a solicitat instituțiilor de control să continue acțiunile de verificare în unitățile de învățământ până la finalizarea anului școlar, urmând ca săptămânal să fie transmise raportări pentru informarea Instituției Prefectului cu privire la aspectele constatate. În ceea ce privește controalele efectuate până în prezent, prefectul a atras atenția instituțiilor implicate asupra necesității aplicării riguroase și mai ferme a dispozițiilor legale, ținând cont de consecințele negative ale unor eventuale abateri în acest domeniu.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;