Mai multe străzi din municipiu vor fi reabilitate în perioada următoare

asfaltare

Consilierii locali au aprobat, în ședința de vineri, 15 iulie, indicatorii tehnico-economici privind reabilitarea mai multor străzi din municipiul Iași. Este vorba despre modernizarea străzilor I. C. Constantineanu (700 metri – 1.343.745 lei), Petre Vancea (607 metri – 994.983 lei), Moşu (382 metri – 149.226 lei) şi Ogorului (287 metri – 509.867 lei). Primele două artere se află în Bucium, a treia în Tătăraşi, iar ultima în zona Păcurari – Copou. Lucrările de investiții urmează să fie scoase în perioada următoare la licitație, bugetul alocat în acest scop de municipalitate ridicându-se la 3,5 milioane de lei. Tot în cadrul ședinței de vineri, consilierii locali au aprobat și indicatorii tehnico-economici privind extinderea rețelei de iluminat public de pe strada Vișan. Valoarea totală a investiției,a căror lucrări va dura patru luni, este de 383.467 lei, în final urmând să fie montați 53 de stâlpi de metal, fixați pe fundație de beton, fiecare dintre aceștia fiind dotat cu câte un corp de iluminat echipat cu lămpi de tip LED de 50W.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;