6:18 pm - Sunday April 11, 2021

O nouă ediție a Festivalului folcloric internațional ”Trandafir de la Moldova”

trandafir-2016

Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPT), în parteneriat cu Primăria municipiului Iaşi, organizează în perioada 6-8 octombrie cea de a XLVIII-a ediţie a Festivalului folcloric internațional ”Trandafir de la Moldova”. La eveniment vor participa: Fanfara de la Chetriş – Iaşi, Ansamblul „Doina Carpaţilor” – Iaşi, Ansamblul „Mugurelul” al USAMV – Iași, Ansamblul „Sârba cu năframă” din Hârlău – Iaşi, Formația de dansuri populare din Pârcovaci – Iași, Formația de fluierași din Sticlăria-Scobinți – Iași, Ansamblul „Porolissum” din Zalău – Sălaj, Ansamblul „Arcanul” USV – Suceava, Orchestra „Rapsodia Vasluiului” și formația de dansuri populare „Hora Vasluiului” din Vaslui, Ansamblul „Nicola Ginov” și „Trepetlika” din Burgas – Bulgaria, Ansamblul „Raciborzanie” din Racibórz – Polonia, Ansamblul „La izvor” și Orchestra „Rapsozii Cimișlia” din Cimișlia – Republica Moldova, Ansamblul „Laza Nancic” din Vîrșeț – Serbia, Grupul vocal „Perla” și Ansamblul „Mugurelul” din Cernăuţi – Ucraina, Ansamblul „Barvinok” din Vinnystia – Ucraina. Spectacolele se vor desfăşura pe scena Casei de Cultură a Studenților (CCS) din Iași după următorul program: joi, 6 octombrie 2016, ora 18.00: Ansamblul „Doina Carpaţilor” – Iaşi, Ansamblul „Raciborzanie” din Racibórz – Polonia, Ansamblul „Porolissum” din Zalău – Sălaj, Ansamblul „Nicola Ginov” și „Trepetlika” din Burgas – Bulgaria, Ansamblul „Arcanul” USV – Suceava, Ansamblul „Barvinok” din Vinnystia – Ucraina; În recital: Călin Brăteanu;  vineri, 7 octombrie 2016, ora 18.00: Grupul vocal „Perla” și Ansamblul „Mugurelul” din Cernăuţi – Ucraina, Ansamblul „Laza Nancic” din Vîrșeț – Serbia, Ansamblul „La izvor” și Orchestra „Rapsozii Cimișlia” din Cimișlia – Republica Moldova, Orchestra „Doina Carpaţilor” – Iaşi; În recital: Mioara Velicu;  sâmbătă, 8 octombrie 2016, ora 11.00: Spectacolul de gală la care vor participa· toate formațiile invitate la festival. Alături de ansamblurile care susțin spectacole în primele două zile, vor mai participa: Ansamblul „Sârba cu năframă” din Hârlău și formația de dansuri populare din Pârcovaci, Orchestra „Rapsodia Vasluiului” și formația de dansuri populare „Hora Vasluiului” din Vaslui, Ansamblul „Mugurelul” al USAMV – Iași, Formația de fluierași din Sticlăria-Scobinți – Iași, precum și Fanfara de la Chetriș – Iași. În ziua de 8 octombrie, la ora 10.00, va avea loc parada ansamblurilor pe traseul: Palatul Culturii – B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt – Piața Unirii – Piața „Mihai Eminescu”. Intrarea este liberă la toate spectacolele.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;