5:13 pm - Saturday April 19, 9152

Recomandări ale medicilor pentru a trece cu bine peste efectele iernii

hipotermie

În această perioadă cu temperaturi foarte scăzute, specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi recomandă populaţiei să respecte sfatul medicilor, regulile de igienă şi să se vaccineze antigripal. Statul în frig poate cauza hipotermie, degerături, dar şi probleme legate de starea psihică, precum somnolenţa, pierderile de memorie sau dificultăţile de vorbire. Specialiştii atrag atenţia că, pe vreme friguroasă, se pierde până la 50% din căldura corpului, prin extremităţi. Iată, în continaure, câteva reguli de bază ce trebuie respectate în această perioadă: să se evite deplasările în spaţii deschise şi expunerea la frig. În cazul în care este necesară deplasarea, se recomandă folosirea mijloacelor de protecţie adecvate (căciuli, mănuşi, etc); să se acorde o atenţie specială copiilor -evitarea situaţiilor în care aceştia sunt lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate, evitarea transporturilor pe distante lungi în vehicule fără posibilităţi de climatizare şi neechipate corespunzător; să se consume alimente bogate în proteine şi grăsimi nesaturate, fructe, legume şi să evite consumul băuturilor alcoolice; persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cardiace şi respiratorii, este bine să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate, care creeaza premisele decompensării în condiţii de temperaturi scăzute; încălzirea locuinţelor şi a spaţiilor închise de locuit trebuie să fie corespunzătoare. Trebuie evitată utilizarea instalaţiilor improvizate, care pot duce la intoxicaţii cu monoxid de carbon; este importantă evitarea expunerii prelungite a mâinilor şi a picioarelor la temperaturi scăzute, pentru a se feri de degeraturi.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;