Noutăţi pentru angajatori privind relaţiile de muncă, la Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi, invită angajatorii ieşeni să participe la un seminar de instruire axat pe noutăţi şi perspective privind relaţiile de muncă, precum şi securitatea şi sănătatea în muncă.

Seminarul va avea loc la sediul Camerei de Comerţ pe data de 15 martie şi îi va avea ca lectori principali pe reprezentanţii I.T.M. Iaşi: Andrei George Albulescu, Inspector şef şi Cătălin Ţacu, Şef Serviciu control relaţii de muncă.

Printre temele abordate în cadrul seminarului se numără:

– clauze legale şi clauze ilegale în contractul individual de muncă;

– gestiunea relaţiilor de muncă prin intermediul registrului general de evidenţă a salariaţilor;

– timpul de muncă şi timpul de odihnă, între limite şi nuanţe;

– declararea evenimentelor şi cercetarea lor de către firmă;

– examinarea medicală şi psihologică la angajare şi examinarea periodică.

„Întrucât dorim, în beneficiul participanţilor, ca seminarul să fie interactiv, cu o discuţie cât mai aplicată şi pragmatică, recomandăm şi încurajăm pe această cale angajatorii să transmită în avans, în cuprinsul formularului de înscriere, propriile teme de abordat sau întrebări punctuale. Deja avem o serie de participanţi care au transmis propriile neclarităţi pentru a obţine răspunsuri concrete. Seminarul se adresează managerilor sau inspectorilor în resurse umane, economiştilor, juriştilor, salariaţi sau colaboratori ai angajatorilor de orice tip.” a declarat  Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.

Datorită caracterului interactiv al seminarului, numărul de locuri este limitat. În consecinţă, angajatorii care intenţionează să participe la instruire sunt invitaţi să se înscrie din timp, completând un formular online pe site-ul Camerei de Comerţ, www.cciasi.ro.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;