Însărcinatul cu afaceri al Ucrainei în România, în vizită la Primăria Iași

Primarul Mihai Chirica a primit luni, 3 aprilie, vizita Excelenței Sale Yevhen Levytsky, însărcinat cu afaceri ad interim al Ucrainei în România, însoțit de reprezentanții Asociației de Prietenie România – Ucraina din Iași, respectiv președintele Victor Hrihorciuc și Daniel Seredenciuc.  Excelența sa se află la Iași pentru a participa la un eveniment cultural organizat de Asociața de Prietenie amintită și pentru o serie de întrevederi cu autoritățile locale. După cum informează, într-un comunicat, Biroul de presă al Primăriei, discuțiile dintre edilul-șef al Iaşului și delegații ucrainieni au vizat relațiile de înfrățire și proiectele de colaborare ale municipiului Iași cu orașele Cernăuți și Vinnitsa din Ucraina, diplomatul ucrainean menționând și o solicitare a localității Balta din regiunea Odessa pentru o viitoare colaborare. Excelența Sa a exprimat și dorința de a fi amplasată la Iași o statuie a poetului național ucrainian Taras Șevcenko, precum și necesitatea strângerii relațiilor economice între cele două țări (care au cunoscut o creștere cu peste 30% din 2015) și a organizării unor misiuni de afaceri reciproce. În acest context, primarul Mihai Chirica a prezentat modelul de bună practică realizat la începutul acestui an cu Republica Moldova, Primăria municipiului Iași fiind partener și susținător al proiectului. Edilul-șef a menționat și buna relație stabilită la nivel cultural între teatrele din Iași și Odessa în cadrul Rețelei Teatrelor Istorice din bazinul Mării Negre, evenimentele comune de anvergură organizate deja pe tema monumentelor istorice (Muzeul Unirii) și filmelor documentare (TVR Iași), precum și turneele teatrale. Cele două părți au mai discutat și despre importanța realizării de proiecte transfrontaliere cu finanțare europeană imediat ce vor fi lansate apeluirile de proiecte, precum și creșerea numărului de turiști în ambele sensuri.

 

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;