Innovation Labs Iaşi 2017 şi-a desemnat finaliştii

Innovation Labs Iași 2017, programul de mentorat și dezvoltare pentru tinerii pasionați de tehnologii creative și antreprenoriat și-a desemnat finaliștii în cadrul evenimentului Demo Day din Iași, desfășurat joi seară în Sala de Conferințe a Universității Tehnice “Gheorghe Asachi”.  Werit, Hydra și Watch Smart sunt cele care au convins juriul și publicul cu produsele lor și vor participa pe 22 mai la evenimentul Demo Day din București, alături de finaliștii din București, Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara și Alba Iulia. Echipele participante s-au bucurat, pe durata programului susținut de Asociația Tech Lounge și Asociația Calemis, de sprijinul partenerilor programului: Orange, Carrefour, BRD, Enel, precum și al partenerului strategic The Romanian-American Foundation. Innovation Labs este un accelerator ancorat în universități românești de prestigiu din București, Cluj, Iași, Sibiu, Timișoara și Alba Iulia, adăugând dimensiunea dezvoltării de produs educației tehnice IT&C, pentru care absolvenții din România se bucură de o recunoaștere globală. Pe tot parcursul programului, tinerii au împărtășit experiențele unor antreprenori sau oameni de business de succes, explorând ecosistemul antreprenorial românesc. În plus, li s-au oferit tehnologii de ultimă generație pentru dezvoltarea produsului, prin intermediul partenerilor programului. “La Demo Day Iași au fost prezente patru dintre echipele selectate în cadrul primei etape de selecție din acest program, respectiv Hackathon-ul din Iași, desfășurat în 11-12 martie 2017. Echipele selectate pentru Hackathon au rămas să lucreze după amiaza și peste noapte la realizarea unui prototip viabil și persuasiv, prezentat în a doua zi a evenimentului. Juriul a avut misiunea dificilă de a selecta cele mai credibile idei de produs cu potențial disruptiv, alegând astfel echipele care vor continua dezvoltarea prototipurilor în etapa de mentorat și dezvoltare a prototipului inițial către un produs cu aplicații reale in piață”, precizează organizatorii, într-un comunicat de presă. Pentru direcția de Retail, susținută de Carrefour, echipa Werit, câștigătoarea premiului întâi, propune un consilier vestimentar digital, ce sugereaza clienților combinații între articole de îmbrăcăminte selectate dintr-o varietate de magazine online. Utilizatorii își creează un profil care este continuu nuanțat prin algoritmi de machine learning, permițând Werit sa genereze combinații inteligente pe gustul cumpărătorilor, eficientizând selecția și cumpărarea online și lărgind spectrul opțiunilor vestimentare.  Pe locul al doilea, pentru direcția CyberSecurity susținută de Orange, echipa Hydra oferă un produs de securizare și personalizare a accesului în clădiri, printr-un dispozitiv tip security box ce se conectează la rețeaua de camere existente. Soluția utilizează recunoașterea facială, notificând proprietarii în cazul accesului neautorizat și permițând opțiuni tip smart home privind iluminatul, muzica ambientală etc. Astfel, proprietarii își sporesc atât securitatea, cât și confortul locuirii. Pe locul al treilea, echipa Watch Smart oferă o soluție de monitorizare și intervenție de la distanță în camera bebelușului, integrând un sistem de senzori de temperatură, posibilitatea de a legăna pătuțul bebelusului și un sistem de comunicare, incluzând luminițe, muzică și voce. Părintii pot avea astfel o supraveghere continuă printr-o aplicație securizată a camerei micuților, eliberându-și timp și pentru activități în alte spații. În luna martie, peste 450 de tineri s-au înscris în Hackathoanele Innovation Labs, fiind alese la final 63 de idei de produse digitale pentru programul de mentorat. În Hackathoane au intrat efectiv 117 echipe, dezvoltându-și ideile în prototipuri cu ajutorul mentorilor, pe parcursul a 24 de ore de foc.  Cele mai convingătoare echipe au trecut în a doua etapă a programului Innovation Labs – perioada de mentorat și dezvoltare a prototipului inițial, evoluând spre un produs care să combine excelența tehnică și orientarea către nevoile reale ale utilizatorilor. Timp de trei luni, până la Demo Day, echipele au participat săptămânal la workshop-uri și întâlniri cu mentorii, specialiști în domeniul tehnologiei și antreprenori de top, lucrând la dezvoltarea și rafinarea produselor lor. “În cadrul semifinalelor Demo Day București vor urca pe scenă cele mai bune echipe dintre cele 63 selectate în programul de mentorat de trei luni în luna martie 2017, ca urmare a Hackathoanelor Innovation Labs din cele 6 centre universitare. După o primă rundă de demonstrații tehnice și prezentări de produs, 16 echipe vor intra în finală Demo Day, captivând juriul și publicul cu inovațiile lor, urmând să se aleagă echipele câștigătoare Innovation Labs 2017”, anunţă organizatorii. Innovation Labs 2017 este un program organizat de Tech Lounge, Simplon, Asociatia Calemis, Fundația Comunitară Sibiu și Rosenc cu sprijinul Orange, Carrefour, BRD Groupe Société Générale, Enel, precum și The Romanian-American Foundation, partener strategic, și cu susținerea IXIA, Microsoft, Bloomberg, Adobe, Fitbit, Ericsson, ORTEC, Cisco Romania, Aqua Carpatica, Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), împreună cu partenerii academici: Universitatea POLITEHNICA din București, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iași, Universitatea Politehnica Timişoara,  Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;