5:13 pm - Tuesday April 20, 4348

Lucrări de asfaltare pe b-dul Dimitrie Cantemir, str. Zimbrului, str. Pavlov și str. Plevnei

Sâmbătă, 22 iulie, între orele 7.00 și 12.00, echipele contractate de municipalitate vor face lucrări de asfaltare pe bd. Dimitrie Cantemir. În perioada menționată circulația auto pe bd. Dimitrie Cantemir va fi închisă pe ambele sensuri. Reprezentanții municipalității și cei Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier recomandă Aleea Rozelor drept rută alternativă. Contractul aferent lucrărilor de modernizare a bd. Dimitrie Cantemir a fost semnat pe 27 aprilie. Potrivit contractului, lucrările de modernizare ale bd. Dimitrie Cantemir ar urma să se finalizeze în șase luni, însă ritmul rapid ar putea face ca termenul să fie redus considerabil. Lucrările sunt efectuate de asocierea SC Viarom Construct SRL – SC Into SRL, valoarea acestora fiind de 2.367.626 lei, sumă care include și modernizarea str. Gh. Asachi. În cazul str. Gh. Asachi, lucrările au început marți, 18 iulie, și sunt programate să dureze până cel târziu pe 1 octombrie. De asemenea, echipele Citadin S.A. vor face lucrări de asfaltare în cursul zilei de sâmbătă, 22 iulie, între orele 6.00 și 14.00, pe str. Zimbrului, pe tronsonul cuprins între str. Prof. Șesan și str. Sf. Lazăr. În perioada menționată circulația auto pe str. Zimbrului va fi închisă. Echipele Citadin S.A. vor face lucrări de asfaltare și în cursul zilei de luni, 24 iulie, între orele 6.00 și 14.00, pe str. Pavlov și pe str. Plevnei, dacă vremea o va permite. În intervalul orar menționat circulația auto pe cele două străzi va fi închisă. Deciziile punctuale privind restricționarea / închiderea circulației vor fi luate de către Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier și Poliția Locală, cu sprijinul constructorilor. În timpul lucrărilor pe tronsoanele de drum menționate va fi asigurat accesul mașinilor de Poliție, Pompieri și Jandarmerie.

 

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;