”Zilele I.L. Caragiale la Iași”, o manifestare culturală de succes

În organizarea Consiliului Județean (CJ), în perioada 27-29 noiembrie s-au desfășurat ”Zilele I.L. Caragiale la Iași”. Manifestările au debutat marți, 27 noiembrie, la Teatrul ”Luceafărul”, cu „Lampioane, gogoşi, păpuşi”, piesă care a avut un mare succes de fiecare dată când a fost jucată pe scena acestei instituții de cultură, la spectacol fiind prezenți elevi din mai multe școli ieșene. Următorul eveniment a fost reprezentat de vernisajul expoziției „Caragiale în Iașii Junimii”,care a avut loc în foaierul Teatrului ”Luceafărul”, la care au asistat aproximativ 400 de elevi. Spectacolul „Caragiale jucat de copii”, ultimul eveniment al dimineții de marți, a avut două părți, prima fiind o piesă jucată de trupa Ateneului Tătărași, iar cea de-a doua o reprezentanție a unei clase de la Grupul Școlar „Nicolina”. Printre spectatori s-au aflat și peste o sută de copii de la centrele de plasament ale Direcției Generale de Asistență Generală și Protecția Copilului, care au avut intrare gratuită. Seara, Muzeul Literaturii Române a fost gazda mai multor evenimente dedicate lui I.L. Caragiale. Printre acestea s-a numărat vernisajul expoziţiei de obiecte memoriale clasate în tezaurul naţional, cărţi şi documente cu semnătura dramaturgului, afişe rare sau unicat de la spectacolele teatrelor ieşene şi naţionale, programe de sală, costume purtate de actori celebri din Iaşi, elemente originale de decor, recuzită etc. În cea de-a doua zi a manifestărilor, elevii și dascălii ieșeni, împreună cu reprezentanții Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi” și cei ai Muzeului Literaturii Române au fost prezenți la bustul dramaturgului, aflat în Parcul Copou. Reprezentanții Consiliului Județean au depus o coroană de flori, bustul acestuia fiind înconjurat și de florile aduse special de către elevi. Ziua a continuat cu un workshop, care a fost organizat la Teatrul „Luceafărul” și care l-a avut în prim-plan pe actorul Mihai Mălaimare. Actori din Iași și Chișinău, dar și studenți ai Universității de Arte „George Enescu” (clasele de sactorie), au prezentat apoi publicului un spectacol în maniera teatrului practicat de artist. Teatrul Național „Satiricus” din Chișinău a umplut sala Teatrului de Copii de două ori: la ora 17.00, cu piesa „Năpasta”, și la ora 20.00, cu piesa „D’ale carnavalului”. La prima piesă au asistat și 22 de persoane de la Centrul rezidenţial pentru persoanele vârstnice din comuna Mirceşti.Tot miercuri seara, sub bagheta dirijorului Doru Morariu, corul Filarmonicii „Moldova” a susținut un inedit spectacol, interpretând mai multe din piesele dragi scriitorului. Joi a fost ziua care a marcat finalul workshop-ului organizat de către actorul Mihai Mălaimare. „Cursanții” au pus în scenă și au reprezentat în fața publicului spectacolul realizat de către aceștia sub coordonarea maestrului. Seria evenimentelor a continuat cu o masă rotundă, organizată în Sala de festivități a Colegiului „Costache Negruzzi”. Inspectorul școlar general Camelia Gavrilă, profesorii universitari Nicolae Crețu și Bogdan Uulmu, directorul Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi”, Cătălin Bordeianu, și Valeriu Stancu, redactorul-șef al Revistei „Cronica”, au fost invitații care au delectat mulțimea de elevi de la importante licee din Iași. Seara s-a încheiat cu o piesă de excepție: „O scrisoare pierdută”. Actorii Teatrului „Masca” din București au impresionat sutele de persoane prezente în sală. Finalul a fost surprinzător, „statuile” căpătând viață și prinzându-se într-o horă alături de o parte din spectatori.  Întreaga serie de evenimente a fost filmată de către o echipă a TVR1, canal care va difuza un documentar dedicat „Zilelor I. L. Caragiale la Iași” în data de 12 decembrie, ora 16.00.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;