Adversari accesibili pentru CSM Poli Iaşi şi Ştiinţa Miroslava în “16”-zecimile Cupei României

La sediul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a avut loc miercuri, 11 octombrie, tragerea la sorţi a meciurilor din “16”-zecimile Cupei României. CSM Politehnica Iaşi va întâlni, în deplasare, pe FC Argeş Piteşti, echipă din liga secundă. La rândul ei, Ştiinţa Miroslava, care începând din această săptămână îl are ca antrenor principal pe Adrian Keresyi, care l-a înlocuit pe Cristi Ungureanu, va întâlni pe Universitatea Cluj, echipă care activează în liga a III-a. Potrivit regulamentului, partida se va disputa pe terenul echipei de categorie inferioară, respectiv pe “Cluj Arena”. Meciurile se vor juca pe 24, 25 și 26 octombrie, într-o singură manșă. Ca o noutate, începând din această fază a competiţiei, echipele vor putea efectua şi cea de-a patra schimbare, dar doar în reprizele de prelungire. În caz de egalitate după 90 de minute vor avea loc două reprize de prelungiri, iar dacă şi în acest caz egalitatea se menţine se va trece la executarea loviturilor de departajare. Iată, în continuare, tabloul complet al meciuriolor din “16”-zecimi:  Știința Miroslava – U Cluj, Chindia Târgoviște – Academica Clinceni, UTA – CS Afumați, Unirea Slobozia – ASA Tg. Mureș, Metaloglobus – Gaz Metan, AFC Hermannstadt – FC Voluntari, Petrolul – CS Mioveni, Juventus București – Dacia Unirea Brăila, Aerostar Bacău – Dinamo, CSM Școlar Reșița – Viitorul, Sănătatea Cluj – FCSB, Concordia Chiajna – Astra, FC Argeș – CSM Poli Iași, ASU Poli Timișoara – ACS Poli Timișoara, Sepsi Sf. Gheorghe – CSU Craiova şi FC Botoșani – CFR Cluj.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;