IAŞIGYM – concursul național care a adus 19 premii sportivilor ieșeni

Palatul Copiilor Iaşi în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a organizat sâmbătă, 14 octombrie 2017, la Casa Studenților din Iași, Concursul naţional de gimnastică aerobică „IAŞIGYM”, ediţia a III-a, coordonat de prof. Bogdan Andrei Bantă, de la cercul de gimnastică aerobică al Palatului.
La concurs au participat 170 de copii ce au reprezentat 12 instituții de educație nonformală din țară (Iasi, București, Arad, Craiova, Oradea, Petroșani și Gheorghieni), cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani, care și-au arătat măiestria în mai multe probe de concurs: individual feminin, perechi mixte, trio, grup şi ansamblu.
Într-o atmosferă de spectacol, antrenantă, juriul, format din arbitri de renume internațional și național de la Federația Națională de Gimnastică a deliberat, stabilind că cei mai buni gimnaști sunt cei de la Palatul Copiilor Iași, gimnaști care au obținut cele mai multe distincții: 8 premii I, 8 premii II, 2 premii III și 1 Mențiune. Pe poziția a doua s-a clasat Clubul Copiilor și Elevilor Petroșani, iar pe a treia, Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti.
Prezența vicecampionului european Gavrilovici David, membru în Lotul Național de Gimnastică Aerobică al României, elevul profesorului Bantă BogdanAndrei, cu un moment demonstrativ, a reprezentat elementul surpriză al evenimentului. Condiţiile foarte bune de organizare a concursului califică manifestarea drept una dintre cele mai prestigioase din țară, la care participă cei mai valoroşi sportivi practicanţi de gimnastică aerobică la nivel național.
“Suntem mândri de performanțele sportivilor ieșeni, care nu sunt singulare și doresc să le adresez felicitări din partea conducerii Inspectoratului Școlar Judetean Iași, precum și aprecierea noastră pentru mobilizarea exemplară, pentru efortul susținut și numeroasele ore de antrenament. Aceste rezultate foarte bune completează palmaresul bogat de premii și distincții obținute constant la concursurile de profil, conturând ideea că școala ieșeană face față cu succes atât provocărilor din cadrul concursurilor și olimpiadelor la discipline reale sau umaniste, cât și provocărilor sportive.” a precizat prof. dr. Genoveva FARCAȘ, Inspector Școlar General. 
Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;