Nu avem faţă de play off: Dinamo – CSM Poli Iaşi 2-1 (1-1)

Încrezători înaintea meciului că pot pleca din Ştefan cel Mare cu măcar un punct, având în vedere criza pe care o traversează în acest moment Dinamo, pe de o parte, şi victoria repurtată în urmă cu o săptămână, pe teren propriu, împotriva FCSB, pe de altă parte, ieşenii au dezamăgit crunt în meciul disputat sâmbătă seara în “Groapă”, piezând clar un meci în care au demonstrat din nou, din păcate, că nu au “faţă” de play off. Fără să strălucească, Dinamo a câştigat cu 2-1 (1-1) meciul cu CSM Politehnica Iaşi, în urma golurilor reuşite de Steliano Filip (min. 8), care a surprins întreaga apărare a oaspeţilor cu o acţiune luată pe cont propriu de la mijlocul terenului, şi Paul Anton (min. 52), după un penalty acordat de arbitrul Sebastian Colţescu la un fault în careul mare făcut de Tiago asupra lui Salomao. Reuşita ieşenilor i-a aparţinut lui Platini (min. 42), care a deviat frumos, cu capul, din careul mic, balonul trimis de pe aprtea drepată de Jo Santos. Aşa s-a scris istoria unui meci modest, în care gazdele au avut o posesie mai bună a balonului, însă nu a reuşit mare lucru în atac, în timp ce oaspeţii s-au chinuit îngrozitor să paseze la mijlocul terenului. În afara celor trei goluri, partida a mai oferit două eliminări pentru ieşeni (min. 49 – Cioinac, pentru injurii la adresa arbitrului, la faza acordării penalty-ului pentru Dinamo şi min. 90 – Frăsinescu, după ce a primit al doilea “galben”, în urma unui fault făcut la marginea terenului) şi alte trei cartonaşe galbene (Filip, Ionuţ Şerban – de la gazde, respectiv Qaka, Frăsinescu şi Andrei Cristea – de la oaspeţi) plus eliminarea din min. 90 a antrenorului secund al moldovenilor, Eugen Trică, pentru proteste la adresa arbitrului. În concluzie, un meci urât, departe de pretenţiile Ligii 1, cu evoluţii modeste din partea jucătorilor ambelor echipe, decis de un penalty îndelung contestat de către oaspeţi, dar acordat corect de arbitrul Sebastian Colţescu. În urma acestui rezultat, Iaşiul şi-a redus considerabil şansele de ocupare la sfârşitul sezonului a ultimului loc de play off, urmând să se mulţumească, din nou, cu accederea în grupa care va decide echipele retrogradate. Au evoluat echipele: Dinamo: Penedo – Romera, Nedelcearu, Katsikas, Oliva – Hanca (min. 80 Corbu), Anton, Filip – Salomao, Nemec, Rivaldinho (min. 73 Ionuţ Şerban); CSM Poli Iaşi: Koselev – Tiago (min. 60 Ştefănescu), Mihalache, Frăsinescu, Sin – Qaka, Cioinac – Jo Santos, Platini (min. 82 Danale), Panţîru – Cristea (min. 63 Cisse). În etapa viitoare, CSM Politehnica Iaşi va evolua duminică, 3 decembrie, de la ora 20.45, în Copou, împotriva formaţiei Astra Giurgiu.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;