O nouă ediţie a Expoziției Naționale de Artă Naivă „Saloanele Moldovei”, la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul Etnografic al Moldovei invită ieşenii în perioada 3 aprilie – 6 mai la Expoziția Națională de Artă Naivă „Saloanele Moldovei”, organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași. Manifestarea, ajunsă în acest an la cea de-a XXVII-a ediție, reunește lucrările a 22 de pictori naivi din județele Bacău, Bihor, Brăila, Caraș-Severin, Constanța, Galați, Iași, Mureș, Suceava și Vaslui. În cadrul expoziției sunt prezentate lucrări ale pictorilor Aurica Boboescu, Ruxandra Ciupercă, Calistrat Robu, Paul Robu, Ioan Măric, Catinca Popescu, Constantina Voicu, Salomia Andronic, Mihai Dascălu, Dumitru Ștefănescu, Doina Hlinka, Gustav Hlinka, Vasile Popovici, Maria Goșoiu, Anton Palade, Mircea Cojocaru, Gheorghe Boancă, Gheorghe Ciobanu, Lucica Ciobanu, Teodor Moraru, Florin Bejenari şi Costică Onuță. La această ediție vor mai fi expuse și lucrări ale Aurorei Năforniță, un nume consacrat în domeniul picturii naive din România. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 3 aprilie, de la ora 11.00, în Sala „Petru Caraman” a Muzeului Etnografic al Moldovei, de la Palatul Culturii din Iași.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;