Actorii Ateneului din Iaşi, participanţi la Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret de la Fălticeni

Ateneul din Iași a desfășurat un nou turneu, participând pentru a doua oară consecutiv în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Gr.V.Birlic” Fălticeni. Ediția de acest an, cea de-a VIII-a, a avut ca invitați nume răsunătoare precum Draga Olteanu Matei, Cezara Dafinescu, Dan Puric, Magda Catone, Dana Săvuică, Ovidiu Cuncea și alții. Actorii Ateneului au jucat trei spectacole în două zile pe scena Centrului Cultural „Gr. V. Birlic”. Astfel, spectacolul de teatru „Steaua Fără Nume”, în regia lui Andrei Ciobanu, a fost prezentat în deschiderea festivalului, urmat de o conferință a maestrului Dan Puric. În cea de-a doua zi a festivalului, trupa de teatru a Ateneului a avut alte două reprezentații, cu cele mai noi producții ale instituției, „Aventuri cu Dl. Goe”, în regia lui Iulian Sandu și „Comedie cu Olteni”, în regia lui Ovidiu Cuncea. Toate reprezentațiile au făcut publicul iubitor de cultură din Fălticeni să ia cu asalt primitoarea sală a Centrului Cultural „Gr. V. Birlic”, cei peste 1000 de spectatori, demonstrând încă o dată, faptul că locuitorii acestui oraș iubesc cultura și știu să aprecieze munca actorilor și a tuturor celor implicați în actul cultural.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;