8:51 am - Tuesday November 13, 2018

Peste 2.500 de spectatori prezenţi la ediţia din acest an a Zilelor Casei de Cultură a Studenţilor

Ediția de anul acesta a Zilelor Casei de Cultură a Studenților din Iași, manifestare care s-a desfășurat în perioada 3-6 noiembrie, a atras peste 2.500 de spectatori la cele patru mari evenimente dedicate în exclusivitate tinerilor. În cele patru zile, Casa de Cultură a Studenților a premiat peste 60 de studenți din Iași. Zilele Casei de Cultură a Studenților din Iași au fost deschise cu spectacolul aniversar „55 de activitate a Ansamblului Folcloric Studențesc „Doina Carpaților“ Iași , unde au participat 500 de spectatori și au evoluat pe scenă peste 170 de artiști din domeniul folcloric. În cadrul evenimentului au participat ansambluri folclorice studențești care își susțin activitatea la Casele de Cultură a Studenților din țară. Repertoriul muzical și coregrafic al Ansamblului Folcloric Studențesc «Doina Carpaților» Iași cuprinde melodii și jocuri populare din toate zonele folclorice mari ale României: Oaș, Ardeal,Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova. În prezent, ansamblul este condus de dirijorul Marinică Botea și de coregraful Mihaela Cojocaru. Tot în cadrul Zilelor Casei de Cultură a Studenților a avut loc Gala Studentului Ieșean 2018, eveniment organizat împreună cu Ministerul Tineretului și Sportului și universitățile ieșene. Casa de Cultură a Studenților din Iași a premiat excelența în educație, artă și implicarea în comunitate. În cadrul galei dedicate în întregime studenților au fost premiați studenții cu rezultate remarcabile obținute în domeniul în care studiază, membrii care excelează la cluburile artistice de la Casa de Cultură a Studenților Iași, organizațiile studențești care au obținut finanțare pentru proiectele pe care le-au derulat în ultimii 3 ani și tinerii care au evouat pe scenă în cadrul celei de-a cincea ediții a Festivalului Artei și Creației Studențești „Gaudeamus“, precizează organizatorii, într-un comunicat.  La Gala Studentului Ieșean 2018 au fost premiați 15 studenți de la universitățile din Iași, 8 organizații studențești și 15 tineri care s-au evidențiat în cadrul cluburilor artistice de la Casa de Cultură a Studenților din Iași. În cea de-a treia zi, Casa de Cultură a Studenților a organizat  Ziua porților deschise, un eveniment ce a oferit posibilitatea tinerilor să afle de activitățile pe care Casa de Cultură a Studenților din Iași le pregătește pentru anul universitar 2018-2019. „Turul ghidat a rămas și în acest an  activitatea centrală a Zilei Porților Deschise, vizitatorii putând afla astfel cum își desfășoară activitatea fiecare referent din cadrul Casei de Cultură a Studenților. Pentru pasionații de dans, coregrafii noștri de la trupele «The Sky», «Doina Carpaților» și «HomeTown» le-au pregătit câteva reprezentații de dans specific fiecărui club în parte. Totodată, trupa de teatru «Ludic» a susținut momente umoristice, iar cluburile «Richard Oscanitzky» și «Chitară clasică și electrică» au suținut ateliere de muzică, se mai afirmă în comunicatul de presă dat publicităţii de reprezentanţii Casei de Cultură a Studenţilor. Ziua Porților Deschise a atras peste 500 de tineri care au interacționat cu referenții de specialitate de la fiecare club în parte. Zilele Casei de Cultură a Studenților s-au încheiat cu Gala Voluntarului Ieșean 2018, o competiție prin care Casa de Cultură a Studenților din Iași a recunoscut public oamenilor care dăruiesc în mod constant din timpul, energia și abilitățile lor pentru a se implica în societatea din care fac parte. Premiile de la Gala Voluntarului Ieșean 2018 au fost acordate pentru următoarele categorii: voluntarul anului, proiectul de voluntariat al anului, coordonatorul de voluntariat al anului și organizația de voluntari a anului. De asemenea, pentru categoria proiectul de voluntariat al anului au fost acordate premii pentru domeniile:social, sănătate, cultură, sport, educație, centenar, activism civic și mediu. Condiția principală pentru nominalizări a fost ca toți candidații să își fi derulat activitatea pe durata anului 2018. Toate aceste zile au fost acompaniate de 30 de voluntari cu vârste cuprinse între 19 și 30 de ani. Zilele Casei de Cultură a Studenților au fost realizate cu sprijinul finanțatorului  Ministerul Tineretului și Sportului, în parteneriat cu universitățile și organizațiile studențești din Iași.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;