Movilă propune o întâlnire pentru susţinerea proiectelor Iaşului în Legea bugetului de stat pe anul 2019

În cursul zilei de astăzi, deputatul Petru Movilă a solicitat preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, şi primarului Mihai Chirica, să convoace toţi parlamentarii locali la o discuţie oficială în vederea susţinerii unor amendamente comune la proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2019. „În condiţiile în care în perioada imediat următoare vom intra în dezbateri pe tema bugetului anului 2019, cred că este nevoie să ne aşezăm cu toţii la masă şi să ajungem la un numitor comun pentru susţinerea proiectelor Iaşului. Fără orgolii şi fără demagogie. Avem nevoie de unitate şi coeziune pentru concretizarea unor investiţii de amploare”, a declarat deputatul Petru Movilă, preşedintele PMP Iaşi. Potrivit parlamentarului, pe lista amendamentelor care ar trebui să fie susţinute de toţi parlamentarii locali se numără alocarea de fonduri pentru şoseaua de centură a municipiului, cu precădere pentru refacerea „Drumului Hoţilor”, sala polivalentă, construcţia unei noi clădiri a Filarmonicii „Moldova” şi, de asemenea, pentru identificarea şi finanţarea soluţiilor corecte privind siguranţa cetăţenilor din Valea Lupului. „De departe, cel mai important amendament este cel al Autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş, în condiţiile în care în luna decembrie a fost votată şi o lege în vederea construcţiei acestei investiţii. Guvernul este obligat să pună în aplicare prevederile şi din acest motiv bugetul anului 2019 trebuie să conţină clar finanţarea studiilor de fezabilitate şi a proiectului tehnic”, a subliniat deputatul.

Filed in: Politic

Comments are closed.

;