Copiii sunt invitați la Concursul de face-painting „Colorează-ţi viaţa!”

Şcoala Gimnazială ”George Călinescu” Iaşi invită copiii la Concursul Regional „Colorează-ţi viaţa!”, ediția a XI-a, secțiunea ”Face painting”, în ziua de sâmbătă, 13 aprilie 2019, începând cu ora 12.00, la Colegiul Tehnic ”Ion Holban” din Iași.

Tema concursului din acest an, ”Personaje istorice românești”, le va oferi elevilor participanți prilejul de a se documenta și de a face o incursiune în timp pentru a readuce la viață personajele istorice marcante ale României.

Proiectul este avizat de Ministerul Educației Naționale în Calendarul Activităților Regionale și cuprinde patru secțiuni. Trei dintre acestea – Artă fotograficăFace painting și Desen se adresează elevilor din învățământul de masă și special, iar cea de-a patra – Simpozion – este dedicată cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.

Prima etapă a concursului s-a desfășurat în perioada februarie-martie 2019, iar elevii au realizat fotografii, utilizând tehnica de lucru Photovoice, respectând tema propusă: ”Povestea comunității mele”. Fiecare imagine surprinsă reprezintă realitatea comunității școlare și locale văzută prin ochii copiilor participanți la concurs.

Următoarele secțiuni, Desen, cu tema: ”România Centenară” și Simpozion cu titlul ”Elemente de identitate națională în context multicultural” vor fi desfășurate de către școala organizatoare, până la finalul lunii mai.

Proiectul este implementat de Şcoala Gimnazială ”George Călinescu” Iaşi, coordonator proiect, prof. consilier şcolar Daniela Rusu, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi, Casa Corpului Didactic ”Spiru Haret ” Iaşi, Palatul Copiilor Iași, Colegiul Tehnic ”Ion Holban” Iași și 17 școli și instituții din alte județe ale țării.

Momentele artistice din acest an vor fi asigurate de Alex Jaxx, Trupa SMART Dance, Atelierul de Muzică Anca Șerban, Trupa Home Town Dance și Theodora Todică.

Concursul se desfășoară cu sprijinul S.C. Photografix S.R.L., S.C. Iona Valdex S.R.L., Salon Bella Dona Dacia, Asociația Comunitară Amaroilo, Atelierul de Muzică Anca Șerban, Soundcheck Band, Asociația de Părinți și Profesori ai Școlii Gimnaziale ”George Călinescu” Iași, Salon Theo, Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național Moldova Iași, Ramidara Serv S.R.L.-D., Cofetăria A La Grec.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;