Echipamente şi materiale medicale, distribuite spitalelor din prima linie a luptei cu pandemia

Conform datelor oferite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţe Judeţul (ISUJ) Iaşi, prin derularea contractelor de furnizare a materialelor de protecţie, încheiate la nivel naţional, s-au distribuit până în acest moment 16.765 de combinezoane, 6.230 de măşti tip FFP2, 5.225 de măşti tip FFP3, 6.000 de viziere, 2.800 de perechi de mănuşi, precum şi alte materiale (dezinfectant, măşti simple, etc.), necesare luptei cu epidemia de SARS-CoV-2. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), materialele sunt distruite gradual şi prioritar către entităţile implicate în mod direct în acţiunile întreprinse pentru a a împiedica răspândirea COVID-19 şi a gestiona efectele pandemiei, respectiv: Serviciul de Ambulanţă Judeţean, Direcţia de Sănătate Publică, Unităţile de Primiri Urgenţe ale spitalelelor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţe, Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi, Spitalul de Pneumoftiziologie Iaşi, Spitalul “Sf. Spiridon” Iaşi, Spitalul de Neurochirugie Iaşi, Spitalul dr. C.I. Parhon, Spitalul “Elena Doama”, ş.a. Valoarea totală a materialelor specifice transmise, fără plată, către entităţile din judeţul Iaşi, este, până acum, de 2.341.065,20 lei. “Regret faptul că o livrare punctuală de câteva zeci de combinezoane şi măşti livrate de ISU, în două colete, unei unităţi spitaliceşti a fost utilizată de un actor politic pentru a arunca o concluzie asupra întregului efort făcut de Guvernul României la Iaşi. Consider că nu e momentul pentru astfel de răfuieli. Apreciez efortul tuturor actorilor implicaţi şi scot în evidenţă multele acte caritabile făcute de ONG-uri şi persoane fizice care, din fondurile proprii, au ales să sprijine acţiunile pe care autorităţile publice centrale sau locale le fac”, a declarat Marian Grigoraş, prefectul judeţului Iaşi.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;